Ilona Brezoianu, moment savuros în ziua aniversării nunții: „Am împachetat toată casa și am uitat”
Ilona Brezoianu și soțul ei, Andrei, au sărbătorit doi ani de la căsătorie într-un mod cu totul neașteptat. Departe de o cină romantică sau de o escapadă în doi, aniversarea i-a prins în pline pregătiri pentru o vacanță la mare alături de fiul lor. În agitația specifică vieții de familie, actrița a mărturisit că a uitat complet de momentul special, iar amintirea a venit din partea unei persoane apropiate.

Cunoscută pentru umorul și naturalețea cu care își povestește experiențele, Ilona Brezoianu a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele sociale întâmplarea care i-a surprins chiar în ziua aniversării căsătoriei.
Actrița a explicat că întreaga familie era deja în drum spre mare, iar bagajele și pregătirile pentru copil au ocupat toată atenția.
„Azi împlinim doi ani de la căsătorie… Suntem în mașină cu tot cu copil, mergem la mare și pentru că am împachetat toată casa, am uitat… Noroc cu Emilia Vlad că ne-a zis «La mulți ani!»”, a povestit Ilona Brezoianu.
După ce și-a amintit de aniversare, vedeta i-a transmis și un mesaj public soțului său, păstrând aceeași notă amuzantă care o caracterizează.
Mesajul plin de umor pentru soțul ei
Ilona Brezoianu nu a ratat ocazia de a face o glumă despre schimbările pe care le aduce viața de părinte și despre locul pe care îl ocupă acum fiul lor în familie.
„Așa că zic și eu… La mulți ani, Andrei, pentru noi! Te iubesc la fel ca pe Mati. Bine, puțin mai mult pe el”, a scris actrița, stârnind reacții și zâmbete în rândul celor care o urmăresc.
Mesajul a fost apreciat de fanii săi, care au remarcat sinceritatea și naturalețea cu care vorbește despre viața de familie și despre provocările pe care le aduce rolul de mamă.
Vacanțele sunt organizate acum în funcție de copil
Recent, Ilona Brezoianu a povestit că, de când a devenit mamă, toate planurile de vacanță sunt făcute în funcție de confortul fiului lor. Actrița a mărturisit că și-ar dori o scurtă escapadă doar alături de soțul ei, însă până acum nu au reușit să o organizeze.
„Facem vacanțele în funcție de Matei. Negociez cu Andrei acum să plecăm și două zile singuri. Încă nu mi-a ieșit, dar poate îmi iese, pentru că avem un pic nevoie și de timp pentru noi. Pe de altă parte, ne este foarte greu să ne despărțim de el. Împreună cu el o să mergem în țară, aici, în România, la mare, pentru că am considerat că e cea mai bună variantă. Vrem să fim mai aproape de casă și să nu-l supunem unui zbor, momentan, în afara țării”, a spus actrița pentru Libertatea.
Cum a început povestea lor de dragoste
Povestea de dragoste dintre Ilona Brezoianu și soțul său, Andrei, a început în 2023 și s-a desfășurat departe de atenția publicului. Cei doi au ales să își protejeze relația, iar în iulie 2024 și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii restrânse, alături de familie și de cei mai apropiați prieteni.
La doar câteva luni după nuntă, viața le-a oferit un nou motiv de bucurie: au devenit părinții unui băiețel, pe care l-au numit Matei.

































