Mesajul uluitor al lui Călin Geambașu, de ziua tatălui!

Ultima actualizare:

    Cei doi, tată și fiu, au făcut istorie la "Dansez pentru tine"
Cei doi, tată și fiu, au făcut istorie la "Dansez pentru tine"

Războiul dintre juniorul Călin Geambaşu şi seniorul Petre Geambaşu continuă chiar dacă astăzi, 6 noiembrie, tatăl îşi aniversează ziua de naştere, împlinind 74 de ani. Solistul ne-a povestit, în exclusivitate, că împăcarea este departe.

În urmă cu o lună, Călin Geambaşu (41 de ani) a început seria unor dezvăluiri incredibile legate de comportamentul tatălui său, Petre Geambaşu. Secretele de familie, făcute publice de ambele părţi, i-au şocat pe fani, dar şi pe apropiaţii celor doi. Călin şi Petre Geambaşu şi-au spus of-urile pe reţelele de socializare, însă nu s-au împăcat nici până în ziua de azi. Nici măcar aniversarea seniorului, care azi împlineşte 74 de ani, nu a schimbat situaţia. “Nu a venit nici până acum să vorbim, în ciuda tuturor postărilor și mesajelor siropoase. Tot ce ai văzut a fost pură demagogie de TV. Îi doresc de ziua lui să facă rost de puțină demnitate și putere reală de asumare (nu eschive prin diluare). De aceea, conform postării <Cadoul otrăvit primit în dar de la tatăl meu>, NU îi accept scuzele în forma bagatelizată în care le-a prezentat. Eu îmi doresc un proces curativ real, pentru vindecarea sufletelor și creșterea aprecierii reciproce, nu un amărât de Algocalmin”, ne-a mărturisit Călin. Şi tot el a adus în discuţie cazurile altor vedete din showbiz, care au trecut prin aşa ceva.

simeon stalpnicul png

“Andreea Bălan sau Michael Jackson au povestit, într-un moment dat al vieții, și despre episoadele neplăcute ale copilăriei, doar că reacțiile părinților lor nu au semnat deloc cu linșajul generat de ai mei. Fie nu s-au disculpat, fie au negat, însă nu au atacat. Ai mei au făcut-o și au făcut-o într-un mod mârșav și de joasă speță, folosindu-se de exagerări grotești și trunchieri deliberate. Deh, <părinți protectori și adevărate pilde de înțelepciune>, a mai povestit Călin Geambaşu în exclusivitate pentru Click!

Ce i-a reproşat Călin

În urmă cu o lună, Călin şi-a rugat tatăl, pe Petre Geambaşu, să îşi ceară iertare pentru cruntele pedepse pe care i le-a aplicat în copilărie, dar şi să devină mai ataşat de nepoţel. Fostul solist de la ”Şcoala vedetelor” nu a mai rezistat însă în faţa indiferenţei părintelui său şi a izbucnit, pe Facebook: ”Da, taty, te iubesc foarte mult  şi tocmai fiindcă îţi port aceste sentimente profunde (care ştiu că sunt reciproce) nu am înţeles niciodată de ce m-ai supus la umilinţe şi durităţi gratuite. Tot ce vreau este să îţi ceri iertare în faţa mea şi să te căieşti”. Solistul a ţinut să precizeze şi care sunt cele mai mari pedepse la care a fost supus: ”Nu se poate uita momentul în care m-ai izgonit de la masă şi m-ai obligat să mănânc pe capacul de la WC pe motiv că făceam mofturi la masă. Nu se poate uita nici când m-ai pus să arunc cu mâna mea jucăriile la ghenă, pentru că mi-am permis să-mi reiau joaca după ce mă certasei. Sau când m-ai bătut cu furtunul şi mi-ai udat hainele până la piele, în plină stradă la Callatis, pentru că  o împinsesem în joacă pe Malina în piscina Hotelului Scoica din Jupiter. Nu pot uita cum, la Mamaia, ai făcut o criză de nervi şi m-ai băgat de câteva ori cu capul în apă (chit că urlam de panică), pentru că mi-am permis a-ţi nesocoti cerinţa de a ieşi din apă imediat”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net