Muneer renunță la România pentru Emirate!
A fost chemat de urgenţă în Emiratele Arabe Unite pentru a se înrola în armată, însă Muneer (30 de ani) se va întoarce ori de câte ori va avea ocazia în România. Asta pentru că aici și-a lăsat prietenii și are o grămadă de amintiri frumoase. În urmă cu opt luni a plecat de pe plaiurile mioritice și a lăsat în urmă 13 ani din viață.
Cântărețul a plecat în armată. Însă, dacă are puțin timp se întoarce cu drag aici, pentru a-și revedea prietenii. Cu toate că s-a desprins greu de viața de aici, mai ales că își făcuse un nume, Muneer consideră că armata a fost ocazia perfectă pentru a se maturiza, iar acum vede viața cu alți ochi.
„Armata la noi ţine nouă luni şi e în trei părţi, divizată în trei părţi! Primele trei luni trebuie să fim într-o tabără, după aia trei luni epe unde apucăm, adică ne pun ei, fiecare secţie şi după aia, trei luni trb să munceşti! Pentru mine a fost trei luni tabără şi şase luni, eu am terminat medicina, eram cel mai norocos şi m-au pus la spitalul militar. Mă duc de la 7 până la 2 la job şi mă întorc acasă. A fost o experienţă superbă, simt că m-am maturizat foarte mult şi m am balansat în viaţă foarte mult şi acum că se termină mă simt foarte bine, abia aştept să o termin şi a fost foarte pozitiv pt viaţa mea. Cred că înainte eram mai copilaş, aşa, cu gândurile mele, acum ştiu ce vreau de la viaţă, ştiu unde trebuie să mă duc, ştiu cum să fac , ştiu cum să mă balansez, ştii?” , a povestit Muneer pentru emisiunea Focus Magazin.
Artistul are deja planuri mari și s-a gândit cum să-și îndeplinească visul în Emiratele Arabe: „În primul rând vreau să termin armata, trebuie să văd diploma aia că am terminat armata, asta abia aştept şi nu m am gândit la niciun viitor, dar m am gândit că în primul rând trb să găsesc un job şi de acolo să câştig banii şi să îi investesc pentru cariera mea sau pentru pasiunea mea, muzica! Vreau să încep şi pentru ţara mea să cânt şi acolo şi încă nu ştiu planurile, dar sigur o să fie ceva foarte fain”.