Prima «fotografie» a bebeluşului Ancăi Serea
Anca Serea şi Adi Sînă vor deveni părinţi peste două luni, iar cei doi sunt mai fericiţi că niciodată, mai ales că îşi doreau cu ardoare încă un copil în familie.
Anca Serea, gravidă pentru a cincea oară, a născut până acum doar pe cale naturală. Prezentatoarea Tv şi soţul ei au ţinut secretă sarcina timp de aproape şapte luni, cei din familie şi prietenii apropiaţi, fiind singurii care au primit minunata veste. Invitată miercuri seară în platoul emisiunii Focus Magazin, Anca Serea a oferit detalii despre sarcină.
''Simt că e băieţel. Va fi bine binevenit. Sunt tare nerăbdătoare să îl ţin în braţe. Ne-am gândit ca în primele luni va sta cu noi în cameră. Copii au reacţionat foarte bine, Sarah şi-a dorit o fetiţă. David a avut o reacţie sinceră, a zis că există metode de contracepţie. Dacă va fi băiat, numele va fi tot dintr-un registru biblic, Petru sau Moise, iar dacă va fi fetiţă, Leila, Ana''.
Anca Serea a arătat, în exclusivitate, ecografia bebeluşului: ''Medicul mereu îmi zice că va fi băiat, în proporţie de 70%. Voi naşte tot pe cale naturală, aşa a lăsat bunul Dumnezeu. Noi femeile suntem puternice. Prima sarcină a fost cea mai grea, cu David. Apoi durerile s-au mai diminuat. Mereu am susţinut că ne mai dorim copilaşi'', a mai adăugat Anca Serea.