Bogdan Vlădău și Gina Chirilă se vor cununa religios! Ce rochie și-a ales mireasa

Ultima actualizare:

    Bogdan Vlădău și Gina Chirilă urmează să se cunune religios Foto: Instagram
Bogdan Vlădău și Gina Chirilă urmează să se cunune religios Foto: Instagram

Deși au organizat în urmă cu aproximativ un an cununia civilă, Bogdan Vlădău și Gina Chirilă nu au apucat să se căsătorească religios. Cei doi au ales ca evenimentul să se desfășoare într-un cadru restrâns, alături de prieteni și familie, iar modelul Gina Chirilă a dezvăluit câteva detalii și în ceea ce privește modul în care va arăta rochia de mireasă.

În cadrul unui interviu acordat revistei Viva, Bogdan Vlădău și Gina Chirilă au anunțat că urmează să se cunune și religios, după ce cununia civilă dintre cei doi a avut loc în urmă cu un an. Acum cei doi vor să-și lege destinele și în fața lui Dumnezeu, nu doar în fața legii, iar aceștia s-au gândit deja cum va arăta evenimentul. Gina și Bogdan nu-și doresc mulți invitați, de aceea le vor fi alături în acea zi specială numai apropiații și familia. În ceea ce privește rochia de mireasă, Gina a mărturisit că a optat pentru o ținută simplă, deoarece, din perspectiva ei, simplitatea este cheia. După ce au mărturisit că sunt pregătiți să facă acest pas, cei doi au dezvăluit că și-ar dori să apară în viața lor și un copil. 

„În perioada asta am fost și mai obosită. Am tot zburat, plecat. Când ajung acasă îmi doresc să petrec mult mai mult timp cu Bogdan, cu familia. Lui Bogdan îi place să se uite la filme, să fim acasă, să gătesc. În curând se va întâmpla și cununia religioasă. O să fie într-un mediu privat cu prieteni foarte apropiați. Nu o să fie în București. Vor fi maximum 30 de invitați. Am o rochie de mireasă. Se lucrează acum la ea. Este destul de simplă. Nu este nimic încărcat pentru că îmi place simplitatea. Urmează și bebe, dar nu știu când. Dacă nu știu ceva sigur nu vreau să vorbesc despre asta. Sunt mai mulți factori”, a dezvăluit Gina Chirilă, pentru sursa anterior menționată. Bogdan este în asentimentul Ginei atunci când vine vorba de bebe, doar că acesta a adăugat că nu și-ar dori ca micuțul să se nască în România. „Eu o să-mi fac un costum negru clasic. Sper să urmeze și bebe, dar în altă țară”, a adăugat Bogdan Vlădău.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tudor chirila facebook jpg
BeFunky collage (25) jpg
dani otil si gabriela prisacariu instagram jpg
masa de craciun in familie jpg
Ella Crăciun, ședință foto de Sărbători foto: Radu Enache
banner marina voica png
BeFunky collage (24) jpg
cub elvira deatcu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net