El, 29, iar ea, 51. Anghel Damian, despre iubirea cu Lia Bugnar: «Nu credem în formalismul ăsta al căsniciei»

Ultima actualizare:
Cei doi sunt împreună  şi acasă, şi la teatru
Cei doi sunt împreună şi acasă, şi la teatru

Anghel Damian (29 de ani) o iubeşte cu patimă, de mai bine de şapte ani, pe celebra actriță Lia Bugnar (51 de ani), fostă concurentă la ”Asia Express” (Antena 1). Au în comun pasiunea pentru lumea artistică, ambii fiind scenarişti şi actori. El susţine că diferenţa de vârstă de 22 de ani, dintre ei, nu este foarte importantă, deşi este considerată de apropiaţi o mare ”picanterie”.

  • Ne-am revăzut cu Anghel Damian (29 de ani), Adrian Anuntei din "Vlad", și scenarist al serialului, la lansarea cărții regizorului Jesus del Cerro, "Peripețiile unui regizor spaniol în România și în lume". Cum anul acesta a fost foarte premiat, am stat de vorbă cu actorul scenaristul despre carieră și viața particulară.
  • Click!: Ești unul dintre actorii norocoși, care a făcut multe anul acesta, deși a fost și pandemie. Și ai mai fost și premiat. Cum îți explici norocul acesta?

Anghel Damian: Sunt în viață momente și conjuncturi favorabile. Ele se pot întâmpla doar dacă îți faci și tu partea ta și duci proiectele într-o direcție. Și există totuși proiecte care să primească aprecierea cuiva. Fie că vorbim de un public larg sau un public de specialitate, festivaluri și evenimente de specialitate. Eu mi-am făcut partea mea și acum că s-a întâmplat ca anul acesta să fiu și apreciat pentru asta, aici intervine destinul, norocul, Dumnezeu, cum vrem să o luăm. Nu pot decât să fiu recunoscător că mi s-au întâmplat lucrurile astea, că am fost premiat peste hotare sau la gala UCIN și că a mai atenuat puțin din trauma pandemiei.

Emilian Oprea, Lia Bugnar și Anghel Damian la premiera filmului „Miami Bici”, pe 22 februarie 2020
Emilian Oprea, Lia Bugnar și Anghel Damian la premiera filmului „Miami Bici”, pe 22 februarie 2020
  • În această izolare iar ai scris pentru scenarii?

În perioada asta am scris și scriu în continuare, sunt proiecte ramificate. Evident, am scris mai departe pentru "Vlad", am un proiect în dezvoltare pentru HBO, un alt proiect pe care îl fac cu Codin Maticiuc și Jesus del Cerro, un film de lung metraj. E de scris, Doamne ajută, măcar pe partea asta.

  • Tu ai scris foarte mult pentru "Vlad" înainte de pandemie. Ai fost nevoit să modifici scenariile din cauza coronavirusului?

Da, nu au au fost modificări majore, dar au fost. În principal sunt niște restricții de filmare, de limitări de număr de persoane, situații care deveneau imposibile în contextul actual. Am încercat să nu includem povestea pandemiei în ce aveam noi de făcut, dar am fost obligați să modificăm, însă evident când modifici câteva secvențe importante ajugi să modifici și structura. Așa că m-am întors pe scenarile scrise, am făcut modificările necesare, după care am mers mai departe, tot așa, păstrând un echilibru.

  • Ai primit premiul UCIN pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Prințului Carol din filmul "Queen Marie of Romania". Ce a însemnat acest premiu pentru tine?

Evident că te bucuri, e recunoașterea breslei, pentru că premiile vin din partea breslei și oricât ne-am minți că ele nu contează, ele contează pentru noi. Te simți primit, îmbrățișat și apreciat și asta contează foarte mult.

  • Dar asta stârnește și invidii mai ales că ai 29 de ani..

Da, așa e. Dar e normal, e firesc, invidiile există.

Anghel Damian are doar 29 de ani și deja s-a impus în lumea filmului
Anghel Damian are doar 29 de ani și deja s-a impus în lumea filmului
  • Ești privit altfel de ceilați colegi actori?

Nu-mi dau seama. Asta pot să spună alții despre asta. Eu nu am simțit invidia aia, încă nu am fost deocheat. Dar posibil că succesul să stârnească totodată invidii. Știi că în viață ai moment de insucces, de succes. De multe ori succesul poate să fie doar apartent, să ai impresia că un om este extraordinar de bine și de fapt, în sufletul său, să trăiască o mare dramă. Încerc să țin un echilibru în toate lucrurile astea și să-mi dau seama că totul e ciclic, există momente în care primești aprecierea, există momente când ești la pământ, se întâmplă. Și important este să-ți păstrezi un echilibru în ambele variante și în alea de succes și în alea de insucces. Și asta am primit în cei 7 ani de acasă și și am și văzut în traseul părinților mei.


    Cei doi sunt împreună  şi acasă, şi la teatru
Cei doi sunt împreună şi acasă, şi la teatru
  • Viață particulară ți s-a schimbat în ultimul an?

Nu, e la fel de armonioasă.

  • Tu și Lia Bugnar nu v-ați gândit la căsătorie?

Niciunul dintre noi nu credem în formalismul ăsta al căsniciei sau al logodnei. Pentru că cel mai important e să existe armonie într-o relație. Și atâta timp cât noi doi ne comportăm ca într-o căsnicie de ce am avea nevoie de un certificat care să strige în gura mare acest lucru.

  • Copii îți dorești?

Nu îmi doresc chiar acum, însă îmi doresc.

Ce mai urmează pentru tine până la sfârșitul anului?

Am de scris în continuare, am și eu două scurt-metraje în pregătire. Am multă treabă, Doamne ajută, și sperăm să reluăm teatrul și un nou sezon din "Vlad".

Doar cu vocea. În mod evident în evoluția serialului vor exista și nume noi.

Citește și:

EXCLUSIV Anghel Damian și Lia Bugnar sunt împreună de șapte ani: «Ne-am îndrăgostit pe scenă»

Exclusiv! Anghel Damian, din «Vlad», se iubeşte cu Lia Bugnar, de la Asia Express

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (28) jpg
Banner Daniela Ploia
Michael Bolton a mai concertat în România în 2013 jpeg
andreea esca sacou rosu jpg
banner pavel bartos png
Chef Florin Dumitrescu jpg
cub monica iagar png
jennifer lopez instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net