Elena Merișoreanu se operează de urgență. Ce a pățit solista?

Ultima actualizare:

    Elena Merișoreanufoto: Sever Gheorghe
Elena Merișoreanufoto: Sever Gheorghe

Elena Merișoreanu (72 de ani) intră la cuțit mai devreme decât se aștepta. De data aceasta, nu piciorul îi face probleme, ci fierea. Solista va ajunge săptămâna viitoare pe masa de operație.

Elena Merișoreanu s-a simțit în ultima perioadă tot mai balonată, motiv pentru care s-a prezentat la un consult medical. În urma analizelor și a unei ecografii abdominale, cântăreața de muzică populară a descoperit că are pietre la fiere. „Mă balonam, mai ales de la fructe. Dar nu am avut probleme să-mi fie rău, să stau în casă. Astea sunt lucruri care la vârsta mea, după atâția ani de muncă, probabil că așa ar trebui să fie. Mi-am făcut toate analizele și îi povesteam domnului profesor că, la anumite mâncăruri, mă balonez. La analize au descoperit că am probleme la fiere”, a declarat Elena Merișoreanu, la Antena Stars. Medicul i-a recomandat cântăreței să se opereze de urgență, așa că solista va ajunge chiar săptămâna viitoare pe masa de operație. “Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre. Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație”, a mai spus solista.

O așteaptă și o operație la picior

Aceasta nu e singura intervenție pe care Elena Merișoreanu urmează să o sufere în acest an. Solista era programată și la o altă operație, la picior, însă a amânat-o atunci când Spitalul Foișor a fost transformat în spital Covid. „O să mă operez și la picior. Să vedem ce se mai întâmplă cu Spitalul Foișor. Eu numai acolo vreau să mă operez. Am doctorul meu”, a spus artista, pentru Click!

Citește și:

Spitalul Foișor a redevenit non-Covid. În ce condiţii va fi reluată activitatea normală

Elena Merișoreanu reînvață să meargă, în spital, după operația la picioare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vladimir gaitan captura video jpg
Banner Mihai Traistariu
ionut ciocia branzoi jpeg
WhatsApp Image 2025 04 16 at 16 57 00 jpeg
angela ciochina cantareata muzica usoara jpeg
Ce și-ar dori Adriana Bahmuțeanu de Paște! Vedeta nu și-a pierdut deloc speranța și este încrezătoare în viitor!
cozonac catalin scarlatescu
natalia guberna jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net