INTERVIU Cum s-au schimbat viața și cariera lui Fuego: “Simți că nu mai ești util. Publicul ne dă un sens al existenței”

Ultima actualizare:
Paul Surugiu (43 de ani) s-a obișnuit mental cu schimbările și a început nenumărate proiecte
Paul Surugiu (43 de ani) s-a obișnuit mental cu schimbările și a început nenumărate proiecte

Nici pentru Fuego viața în pandemie nu e deloc ușoară. La început s-a bucurat de puțină liniște și odihnă, ca ulterior să ajungă să se simtă inutil și să ducă dorul pubicului său iubit. Paul Surugiu (43 de ani), pe numele său real, ne-a vorbit, cu suflet, într-un interviu exclusiv despre proiectele lui și desprea cea mai iubită ființă: mama.

Click!: Ce ai făcut în această perioadă atipică pentru toți? Ai avut mai mult timp de pictură?

Fuego: Perioada de pandemie n-am apucat să o resimt dur. Asta pentru că veneam după o perioadă plină și extrem de agitată și am încercat, în primă fază, să mă odihnesc. Apoi să mă obișnuiesc mental cu schimbările și-apoi să fac nenumărate proiecte.

Da, având mult timp liber, am pictat intens, am așternut pe pânză doruri și amintiri, bucurii și tristeți, în nuanțe, în florile mele. Am pregătit deja o expoziție viitoare, dar aștept acum să se ridice restricțiile ca să o pot realiza. Am conștientizat apoi că trebuie să fiu alături de publicul meu, să solidarizăm împreună și să trecem împreună peste clipele grele, astfel că am făcut live-uri pe Facebook permanent, am dat startul unei campanii online „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, am lansat mai multe melodii noi, dar și colaje interesante și le-am pus pe canalul meu oficial de Youtube, la care vă invit să vă abonați – FUEGO-PAUL SURUGIU.

A reprogamat concertul de la Sala Palatului pentru octombrie
A reprogamat concertul de la Sala Palatului pentru octombrie

Am lansat proiectul „DRAG DE POEZIE”, oferind oamenilor, zilnic, timp de o lună și jumătate, câte o poezie pe zi, recitată de mine, promovând astfel poeții români contemporani. Curând apare un nou album cu maestrul Jolt Kerestely, unde recit poeme pentru muzica lui și desigur, surpriză, de ziua mea ... o carte atipică. Și tot în curând, pentru sezonul de toamnă, am mai multe melodii noi-nouțe, spectaculoase, cu versuri superbe și stări diverse, și clasice și moderne.

Am scris, am reflectat, mi-am pus ordine în gânduri și-n lucruri, am gătit, am citit, m-am uitat la filme, la seriale, m-am dezvoltat și-am evoluat și am vorbit mai mult cu oamenii pe care, vrând-nevrând, i-am neglijat oarecum până acum, din lipsa timpului. Iar la finalul lui aprilie am intrat pe...calea undelor și-am hotărât să fac emisiunea de radio “GRAMOFON”, la NAȚIONAL FM, emisiune care s-a bucurat de mare succes timp de trei luni, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, având peste 50 de invitați și nenumărate momente speciale. Acum suntem în vacanță, până pe 1 septembrie când revin cu al doilea sezon al GRAMOFONULUI, mai interesant, la NAȚIONAL FM, tot de la 19.00, de luni până vineri.

Click!: Artiștii nu sunt obișnuiți să stea acasă. A fost greu? 

Fuego: Nu e simplu. Ba dimpotrivă! Simți că nu mai ești util, te simți legat de mâini și de picioare și parcă nu te poți manifesta în voie, nu poți fi tu dacă nu îți exerciți talentul, profesia. E greu pentru că perioada s-a prelungit, eu unul nemaivând manifestări din martie. E greu să faci o schimbare majoră, care să țină atât de mult. Eu sunt un om activ, mereu pus pe mișcare și pe noi provocări și-atunci a trebuit să mă reprofilez rapid, să găsesc activități, dar îmi lipsește scena, îmi lipsește contactul cu publicul. Mă voi reîntâlni cu admiratorii mei chiar de ziua mea, pe 23 august, la Teatrul de Vară Herăstrău, când voi avea, de la ora 20.00, un concert alături de band-ul meu, pentru 500 de persoane, câte avem voie să lăsăm în sală, respectând toate măsurile aferente de prevenție.

Nu și-a văzut 6 luni mama și bunica
Nu și-a văzut 6 luni mama și bunica

Nu vreau să fac vreo dramă, dar dacă toți oamenii și-au reluat activitatea, mai mult sau mai puțin, noi suntem cei mai ... oropsiți cumva. Nu putem fi aproape de cei care ne sunt sens al existenței. Și spun asta fără nici un pic de ipocrizie. Eu sunt artistul care stă cu orele în mijlocul oamenilor, vorbește cu ei, le dă autografe și mi-e tare dor de sentimentul acesta, de emoția unui spectacol, lucru pe care în online sau la televizor, nu-l poți simți la aceeași intensitate. Dar cumva este o etapă, cred eu. Una pe care o vom depăși cu toții, învătând, sper eu, ceva util, și anume faptul că trebuie să prețuim mai mult viața, realitatea, toate lucrurile simple și poate să devenim mai buni, deși mi-e destul de greu să cred că va fi chiar așa, idealist, cum văd eu.

Click!: Ai fost / ești pe litoral. Cum este? 

Fuego: Am fost în spectacolele organizate de colaboratorul meu, Bebe Mihu, unul dintre oamenii care, acum vreo 20 și ceva de ani, la începutul carierei, mi-a dat șansa să cânt în spectacolele lui, când eram doar un puști, nelansat. Acum am spus că trebuie să-i fiu aproape. Și am mers pentru bucuria reîntâlnirii cu publicul, pentru senzația minunată de a le oferi muzica mea, chiar dacă au fost puțini oameni în săli, maximum 200-300 de spectatori. Litoralul nu mai este ca în alți ani, dar totuși sunt oameni, pentru că aceștia au nevoie de evadare, de relaxare. Unii respectă reguli, și-i felicit pentru asta, alții nu, și n-aș vrea să comentez despre spiritul lor civic. Cert este că e bine să încercăm să păstrăm un soi de normalitate, așa schimbată, în lumea aceasta nouă, care sigur nu va mai fi la fel de acum înainte, după toate cele prin câte am trecut cu toții, o planetă întreagă.

Click!: Restricțiile impun masca și putini spectatori. Cum te simți să cânți pentru puțini oameni? 

Fuego: Nu contează pentru câți oameni cânt. Eu ard cu aceeași dăruire și pentru 5000 și pentru câteva sute, pentru că asta e menirea mea și pentru că-mi place să fiu acolo. Firește că-i ciudat în schimb. Oamenii au măști, stau separați și încearcă să se bucure de spectacol și de reîntâlnirea cu artiști dragi. Nu mă simt în vreun fel anume. Simt doar că trebuie să le cânt din suflet și asta fac. Simt că e și pentru mine o relaxare, o evadare, o posibilitate de a-mi putea face meseria, după atâtea luni de pauză.

Eu am purtat mască încă de la început și sunt în general un om conștincios, care respectă reguli și care se supune unor măsuri. Folosesc măști speciale, cele recomandate, le port cum trebuie și le schimb frecvent, după câteva ore de purtare. Am consumat mii până acum!

A reprogamat concertul de la Sala Palatului pentru octombrie

Click!: Ce se întâmplă cu spectacolul tău din octombrie, dar cu turneul anual de colinde? 

Fuego: E greu de intuit ceva în perioada asta. E greu și complicat și aproape imposibil de planificat ceva. Momentan situația este incertă. Nu știu ce va fi în octombrie! Mi-aș dori din suflet să pot concerta la Sala Palatului, pentru am amânat deja de două ori și pentru că e un proiect special, de anvergură, un vis pe care vreau să-l duc până la capăt. L-am început în martie la Chișinău și-l voi împlini complet la București, pentru că voi cânta alături de 140 de artiști pe scenă, dirijați de maestrul Daniel Jinga, într-un spectacol pop-simfonic. Am investit enorm în el, timp, suflet, bani, logistică, tot! Sper să poată fi realizabil. Dacă nu, asta e, sper ca oamenii să înțeleagă și să-mi alături în continuare, mai ales că sala era aproape sold-out. Firește că biletele vor rămâne valabile pentru noua reprogramare, care va fi, probabil, în luna martie a anului care vine, când sperăm să ne revenim. Despre turneul de colinde nu știu ce să spun. Momentan sălile sunt închise. Dacă se vor deschide, chiar și cu restricții, vom încerca să păstrăm tradiția și să colind țara în decembrie, așa cum fac de 13 ani deja, în fiecare an, cu sălile pline, cântându-mi propriile colinde și cântece de Crăciun.

Click!: Ai început filmarile la TVR2?

Fuego: Da, încă de la finalul lui iunie. Pregătim intens sezonul al cincilea al emisiunii “DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, din fiecare duminică, de la ora 15.00, la TVR 2. Filmăm în condiții de maximă siguranță, respectând restricțiile, respectând măsurile impuse și cele recomandate. Păstrăm distanța, dar ne comportăm firesc, încercând să realizăm momente unice pentru un sezon captivant, până la finalul lunii decembrie. Curând împodobim și bradul, acum, în august și cântăm colinde, pentru că ne place să facem treaba temeinic, din timp, ca la carte, pregătind un sezon mai captivant, mai diversificat, mai plin de interes, de lucruri frumoase, muzică bună și de oameni pe care merită să-i urmăriți.

Începem pe 6 spetembrie și nu pot decât să vă zic că pe parcursul sezonului vom avea mari personalități, exclusivități, noutăți, nume de referințe, de la soprane de renume mondial, vedete ale planetei, la Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, continuând cu folclor autentic, mari artiști din muzica ușoară, premiere, generații diverse, oameni de cultură, sportivi, cupluri celebre și multe suprize.

Paul, copil, alături de mama lui
Paul, copil, alături de mama lui

Nu și-a văzut de șase luni mama și bunica

Click!: Cât timp nu ți-ai văzut mama în pandemie? Mama ta te susține și te-a susținut mult în carieră. S-a mutat la București?

Fuego: Am încercat să o feresc de orice risc posibil. Și pe ea și pe bunica mea. Pandemia a prins-o la Turda și nu ne-am văzut toată perioada. Nu ne văzusem oricum din decembrie, când am ajuns acasă cu turneul de colinde, eu plecând apoi în Israel și în America. Toată perioada de pandemie am fost liniștit și-am ajuns în iunie acasă, ca să le văd. Cred că era necesar să ne gândim la cei mai în vârstă și să-i protejăm, de orice posibilitate, cât de mică, de-a păți ceva. Ulterior mama a venit la București. Într-adevăr, mă susține și m-a susținut mereu. Mi-e sprijin, umăr pe care să-mi spun tristețile și bucuriile, este umor și alinare pentru mine. Mama este omul căruia îi datorez, în final, ce sunt azi. Sigur că publicul a fost important, profesorii, oamenii care m-au format și mi-au dat șanse, dar dacă ea n-ar fi fost, să se zbată, să se lupte cu morile de foc, să facă, alături de tata, sacrificii majore pentru formarea mea, n-aș fi fost ce-am ajuns azi. Nu s-a mutat definitiv la București, pentru că nu se poate dezlipi complet de locul și casa ei, de la Turda. Acolo are prietene și parte din timp stă acolo, parte la București. Acolo este și Bubulina, bunica mea, care are 86 de ani și care are nevoie și ea de ajutor și de un sprijin și-o alinare!


    Paul, copil, alături de mama lui Sursă foto: Arhivă personală
Paul, copil, alături de mama lui Sursă foto: Arhivă personală

Fuego: „Iubesc mâncarea românească și basarabeană”

Click!: Ești gurmand. Ce preferințe culinare ai?

Fuego: Da, după cum am tot afirmat și cred că și vede, sunt un om gurmand. Mai ales acum, în pandemie, mi-am făcut tot felul de pofte și-am mai pus câteva kilograme în plus, dar le voi da jos rapid, cu micile mele restricții culinare. Nu sunt ahtiat după mâncare și n-am fost niciodată, în schimb sunt pofticios nevoie mare, iar asta lasă uneori semne. Consider că nu trăim ca să mâncăm, dar uneori este o bucurie să ne delectăm cu bunătăți. Și nu neapărat sofisticate, ci simple. N-am fost niciodată fanul filosofiei în mâncare. Mâncarea trebuie să aibă gust, iar atunci când complici lucrurile, se pierde, de multe ori, din esență. Iubesc mâncarea românească și cea basarabeană, de influență rusească, cu gust, cu consistență. Iubesc supele și ciorbele, fructele și dulcele. Mai bine aș spune ce nu-mi place, pentru că-i mai simplu – nu manânc miel sau oaie, nu mă dau în vânt după fructele de mare, nu-mi plac mâncărurile cu bulion sau suc de roșii, evit să mânânc grăsimi în ultimii doi ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tudor chirila facebook jpg
BeFunky collage (25) jpg
dani otil si gabriela prisacariu instagram jpg
masa de craciun in familie jpg
Ella Crăciun, ședință foto de Sărbători foto: Radu Enache
banner marina voica png
BeFunky collage (24) jpg
cub elvira deatcu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net