INTERVIU George Burcea, despre inamicii din «Fermă», divorț și amorul cu Viviana: «Pentru mine, 2020 a fost un an foarte bun»

Ultima actualizare:
Andreea Bălan şi George Burcea
Andreea Bălan şi George Burcea

George Burcea (32 de ani), cel mai nou concurent aliminat din "Fermă", spune lucurilor pe nume într-un interviu exclusiv pentru Click! Actorul este atât de direct, încât și-a făcut câțiva inamici în concurs, însă partea bună e că emisiunea i-a adus în cale și o nouă relație, după eșecul amoros cu Andreea Bălan. Este vorba despre frumoasa Viviana Sposub.

  • Click!: Cu ce așteptări ai intrat în reality-showul "Ferma: orășeni versus săteni"?

George Burcea: Am intrat cu dorința de a merge cât mai departe, iar acest lucru cred că era posibil dacă eram sănătos.

  • În urmă cu ceva vreme ne-ai spus că nu ai accepta o astfel de propunere. Ce te-a făcut să te răzgândesti? Partea materială a fost motivul principal?

Cu siguranță nu m-am referit la un proiect de calibrul "Fermei", ci la anumite emisiuni care nu fac decât să te pună într-o lumină mai puțin plăcută. "Ferma" este o emisiune curată, plăcută, chiar dacă uneori pare că strategiile concurenților nu sunt pe placul tuturor.

  • Te-ai sfătuit cu cineva înainte de a accepta oferta? Te-ai gândit că îți va aduce un capital de imagine?

Sunt obișnuit să iau decizii de unul singur, așa că nu am implicat pe nimeni, iar capitalul de imagine nu a intrat în planul meu. Contează imaginea pe care o am eu despre mine, nu ce spun alții.

  • Puțini știu că înainte de a fi actor sau soțul Andreei Bălan ai fost scriitor și poet și chiar ai scos un volum de versuri. Mai scrii? Ce planuri ai legate de acest capitol?

Eu sunt George Burcea, sunt actor din 2012, iar când m-am însurat deja jucasem în reclame, filme, piese de teatru, lansasem două cărți și făceam producție. Restul e cancan, care să delecteze mințile oamenilor puturoși. Planuri am, dorința există, iar tot ce-mi doresc este ca atât eu, cât și copiii mei să fim sănătoși.

Viviana Sposub și George Burcea
Viviana Sposub și George Burcea
  • Ai povestit că vrei să faci un film legat de povestea mamei tale. Când crezi că se va concretiza acest proiect?

Scenariul este scris și acum facem pre-producția, dar nu pot spune când va fi gata, căci un film nu se face în 2 zile. Prima dată voi lansa cartea și apoi voi încerca să-i dau viață filmului.

  • Cine ți-a lipsit cât ai fost plecat în reality-show?

De acasă mi-au lipsit fetele. Mult. Foarte mult.

  • Se vede că ești muncitor și știm că mereu făceai câte ceva,chiar și atunci când ai fost căsătorit. Cât de deranjat ai fost când fosta soție ți-a spus că proiectele tale nu sunt așa importante ca ale ei?

Contează foarte mult cum sunt eu acum, nu cum eram în trecut, iar acum sunt bine din multe puncte de vedere. Pentru mine e foarte important ce fac, chiar dacă alții nu apreciază, dar dacă sufletul meu e mulțumit, eu sunt fericit.

  • Este ceva la care nu te pricepi?

Da, sunt foarte multe lucruri la care nu mă pricep, dar asta nu înseamnă că nu pot învăța. Învăț să pierd și pierd ca să învăț să câștig.

  • Te-ai gândit vreodată că vei ajunge la divorț?

Cred că nimeni nu se gândește la acest lucru când se căsătorește, dar dacă s-a ajuns în acest punct, înseamnă că așa trebuia să se întâmple.

  • Le-ai spus fetelor tale că vei lipsi o vreme și că vei avea filmări?

Da, i-am spus Ellei, fetiței celei mari, că voi pleca la filmări și am rugat-o să nu se supere. A înțeles, dar asta nu înseamnă că nu a suferit, pentru că am o relație destul de strânsă cu fetele mele.


    George Burcea și Viviana Sposub s-au mutat împreunăfoto: arhivă personală
George Burcea și Viviana Sposub s-au mutat împreunăfoto: arhivă personală
  • În reality-show ai cunoscut-o pe Viviana. O știai? Te așteptai să începi o relație cu ea?

Nu, nu o știam pe Viviana înainte de "Fermă", iar când ne-am întâlnit nu-mi imaginam că vom ajunge să avem o relație. Nu pot decât să mă bucur pentru acest lucru și să-i mulțumesc pentru această experiență frumoasă.

  • Amândoi sunteți infectați cu coronavirus. Cum vă simțiți?

Din fericire la noi nu s-a manifestat grav, așa cum văd pe media că se întâmplă în țară și în lume. Acum suntem foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu.

  • În ce relații vei rămâne cu foștii colegii din fermă? Există cineva cu care nu vei mai vorbi? George Piștereanu și Paul Diaconescu îți sunt colegi de scenă. Crezi că veți juca împreună?

Eu merg pe principiul: cine mă place/ iubește, mă caută. Cine nu, să-și vadă de viață în continuare. Eu pot să trăiesc și cu lume, și fără lume. Cu siguranță mă voi intersecta cu băieții la proiecte și asta nu poate decât să mă bucure. Mai ales având în vedere situația din ramura noastră pe timp de virus.

  • Cum te-ai caracteriza acum, după această experiență? Ești un om mai puternic?

Sunt același George Burcea, plus o experiență frumoasă din care am învățat destul de multe lucruri bune.

George Burcea, alături de mama lui
George Burcea, alături de mama lui
  • Se apropie finalul lui 2020, un an de pandemie, care pentru tine a fost un an plin de schimbări. Cum crezi că va fi 2021?

Pentru mine 2020 a fost un an foarte bun, chiar dacă s-au întâmplat și lucruri mai puțin plăcute. Iau tot ce-mi dă viața și le duc mai departe. Importante nu sunt problemele, ci cum reușim să trecem peste ele. Sunt sigur că anul viitor va fi și mai bun, atâta timp cât vom fi sănătoși.

  • S-a spus în reality-show și în alte interviuri că ești doar soțul Andreei Bălan și că după ce vei ieși din emisiune nu vei mai face nimic. Cum comentezi?

Daca oamenii așa spun, înseamnă că așa este. Vrei să mă cert cu fiecare pentru ceea ce debitează din străfundul răului pe care-l poartă zilnic? Pentru mine este mai important ce fac eu, copiii mei și mama.

  • Cu Andreea Antonescu în ce relații ai rămas? Deși v-ați mai înțepat pe rețelele de socializare, am văzut că în fermă ați stat la țigări împreună.

Nu am nici o relație și nici nu-mi doresc acest lucru. Încerc mereu să mă detașez de oamenii răutăcioși și rău intenționați. Dacă va fi să mai lucrăm împreună la ceva proiecte, voi trata totul profesional și nimic mai mult.

  • Dar cu Paul Diaconescu?

Ce pot să-i fac lui Paulică? Pot să-i iau răutatea cu care a tratat jocul? Pot să-i demonstrez că de fapt planul meu a fost altul, dar nu s-a văzut la tv? Nu. Așa că am preferat să trec peste, să nu țin ură și să lucrăm cu drag și spor oricând este nevoie de noi ca grup.

  • Cât ai slăbit în fermă?

Am slăbit destul de mult, dar nu suficient cât să renunț din această cauză.

  • Proba cu șoarecii puși pe tine te-a speriat?

Da, proba cu șoarecii a fost cea mai dificilă din toata ferma, pentru că mă urmărește o traumă de când eram copil. Am reușit să o depășesc, pentru că în momentul în care îmi propun ceva, reușesc să obțin acel lucru prin puterea psihică pe care o am.

George Burcea și Viviana Sposub s-au mutat împreună
George Burcea și Viviana Sposub s-au mutat împreună
  • Cum te-ai înțeles cu Mihaela Rădulescu și Cristian Bozgan?

M-am înțeles foarte bine cu ambii, pentru că la bază sunt doi oameni cu un interior frumos și pe deasupra fac televiziune de ani buni. Sincer, mi-e dor de antrenamentele lui Cristi.

  • Ai mai participa la un astfel de reality-show?

Da, aș mai participa, pentru că fiecare experiență în viață te ajută să devii mai bun, iar scopul meu este să fiu mai bun de la o zi la alta. Mai bun atât cu mine, cât și cu oamenii.

  • Ce mesaj ai pentru cei care te critică și nu știu nimic despre tine?

Să pună mâna pe carte, căci fără cultură te ofilești mai repede decât o face un ghiocel.

Citește și:

Andreea Antonescu, acuzații dure la adresa lui George Burcea: «El acum trăiește cel mai înalt nivel al carierei lui»

INTERVIU Viviana Sposub, dezvăluiri-bombă despre iubirea cu George Burcea: «Este colegul meu de apartament»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner brigitte pastramă png
Eva Longoria (6) jpg
raluca badulescu webp
doinita oancea colaj instagram jpg
madonna iubit instagram jpg
jay z gettyimages jpg
Banner Natalia Mateuț
mirela vaida colaj facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net