INTERVIU Victoria Răileanu, despre tortura din VLAD, filmată la Jilava: "Am stat udă leoarcă două zile la rând"

Ultima actualizare:
A devenit  mămică  acum  patru ani
A devenit mămică acum patru ani

Îndrăgita actriță, care a debutat în adolescență în telenovela "Daria, iubirea mea", a revenit, pe micul ecran, după 14 ani, cu un rol în serialul de succes "Vlad". Victoria Răileanu (31 de ani) ne-a povestit despre filmările foarte grele pentru scenele de tortură, dar și despre viața de familie.

  • Click!: Te-ai gândit vreodată că viața bate filmul?

Victoria Răileanu: Întotdeauna am crezut că viața bate filmul și că e mult mai imprevizibilă decât orice film, dar nu m-am gândit niciodată că se poate întâmpla așa ceva, pentru că nu mă gândeam la ideea de pandemie, nu știam ce înseamnă, ce presupune. Prin urmare, nu m-am gândit vreodată ce aș face eu în situația asta și nu mi-a trecut prin gând acest scenariu niciodată. Dar în același timp cred foarte mult in finaluri fericite și știu că o se să termine perioada asta și că va fi totul iarăși bine și că ne vom relua viețile normale. Trebuie pur și simplu să avem răbdare, să luăm fiecare zi așa cum vine, să fim responsabili și să avem grijă unii de alții. În felul acesta cred că se va termină mai repede.

  • Cum e viața de familie?

Stăm împreună non-stop, facem lucruri casnice precum mâncare, curățenie, prea des deja, e bine că avem casa curată tot timpul și nu mă mai trezesc că nu am timp să fac curat, am acum timp pentru asta. Încercăm să profităm cât mai mult de această perioada, în care stăm împreună, să ne bucurăm unul de altul și să rămânem cu amintiri plăcute din perioada asta.

  • Te ocupi și de gospodărie?

Da, fac curățenie și lucruri casnice, în rest ne jucăm aproape non-stop. În afară de momentele în care îmi fac lucrurile mele, în orele în care Carol doarme la prânz, ne jucăm, cântăm, facem concerte, facem concursuri de dans. Ne jucăm, uneori, aceleași jocuri, în fiecare zi, și la un moment dat pur și simplu simt eu nevoia să diversific. În rest, facem lecții, învață Carol lucruri noi. Facem diverse activități și timpul o să treacă în felul acesta mai repede.

  • Ți-ai făcut debutul în televiziune jucând alături de Bebe Cotimanis și de Elvira Deatcu. Iar acum jucați din nou împreună. Cum a fost reîntâlnirea?

Da, am norocul de a-mi fi făcut debutul în televiziune împreună cu ei, am avut de învățat foarte multe lucruri, începând de atunci, și învăț în continuare. Au trecut aproape 14 ani de când i-am cunoscut, wow. Am jucat atunci mai mult împreună, aveam mai multe secvențe împreună, acum, din păcate, jucăm mai puțin împreună, deși mi-aș dori să fiu mai des cu ei. Dar ne mai întâlnim în rulotă, mai stăm de vorbă, de exemplu domnul Bebe Cotimanis o salută pe mama de fiecare dată și îi laudă plăcintele și sarmalele. Asta pentru că atunci când jucam în "Daria" am făcut o caravană a iubirii, ne-am plimbat prin țară pentru întâlniri cu fanii și, când am ajuns în Timișoara, părinții mei i-au invitat pe toți la noi acasă, să facem un grătar. Mama, pentru că voia să îi impresioneze, a făcut sarmale și plăcinte moldovenești, iar domnul Bebe a fost foarte impresionat și mereu îmi amintește de acea caravană și mă întreabă ce mai face mama. Carol, copilul meu, este tot timpul încântat când îl vede pe domnul Bebe, eu nu mai exist, stă cu el și nu știu ce vorbesc, sunt ei cu secretele lor. Elvira mă face să râd de cele mai multe ori, până când mă doare burtă de la atâta râs. O iubesc.

7 victoria raileanu b56c39 jpeg
  • Care a fost cea mai dificilă scenă de filmat din "Vlad"?

Chiar dacă am tot spus până acum că a fost fun să filmez secvențele de tortură, în același timp au fost și foarte dificile, pentru că în primul rând erau niște secvențe cu o încărcătură emoțională foarte mare. Îmi era foarte teamă, pentru că nu am mai jucat așa ceva până acum și mi se părea foarte greu, nu știam dacă o să pot să joc bine secvențele. A fost greu, pentru că energia de acolo, de la Jilava, a fost foarte ciudată și foarte încărcată. Era frig, eu am stat udă leoarcă două zile la rând. Era foarte multă umezeală și din acest punct de vedere a fost greu. Dar am avut sprijinul echipei, fiecare m-a ajutat foarte mult, de la Denisa, care venea după fiecare dublă și parcă stătea ascunsă în spatele meu, cu prosopul cald și cu halatul, pentru că nu puteam să mă schimb sau să-mi dau jos rochia de pe mine după fiecare dublă. Până la Ștefan, Anghel, Oni, care mi-au încălzit puțin apa cu care trebuia să mă stropească băieții în scenă. Oni era atât de grijuliu, mă întreba după fiecare dublă dacă sunt bine, dacă sunt ok, dacă am nevoie de ceva. Dora îmi refăcea make-up-ul, Manu, părul. La un moment dat, a încetat să îmi mai ude părul și m-a dat cu ulei, ca să nu mai stau atât de mult cu părul ud. Toți au fost un sprijin real pentru mine și îl las la urmă, dar nu e cel din urmă, pe Jesus (n.r. regizorul Jesus del Cerro), care a fost absolut extraordinar, venea și se consulta cu mine înainte de fiecare secvență, să vorbim despre cum ar trebui să fie făcut astfel încât eu m-am simțit în control. Am simțit, în ceea ce privește povestea și secvențele filmate, nu doar mi se întâmplau lucruri, ci că eram eu în control, iar asta m-a ajutat foarte mult.

  • Îți este greu să filmezi scenele de dragoste? Să apari aproape goală în fața camerelor?

Nu am filmat genul acesta de secvențe până acum, am mai filmat secvențe de dragoste, dar eram ascunsă sub plapumă, aveam hainele pe mine și nu m-am simțit deloc expusă, cum m-am simțit acum, la secvențele pe care le-am filmat pentru "Vlad". E o presiune destul de mare pentru că am fost conștientă că se va uită toată România, familia mea, cunoscuții. Mi-a fost puțin teamă din cauza asta. Dar, din nou, mă întorc la echipa și la Jesus, care m-au făcut să mă simt în siguranță. Toată echipa s-a restrâns în spatele meu în  momentul în care eu mă dezbrăcăm de tricou, nimeni nu era în fața mea. Jesus, după fiecare dublă, mă chema la monitor să îmi dau ok-ul, astfel încât eu să fiu bine cu ceea ce s-a filmat. Și pe lângă asta a filmat niște cadre atât de frumoase, de care sunt foarte mândră. Și nu vreau să-l las la urmă pe Piștereanu, care m-a ajutat să facem acele secvențe, m-am simțit bine cu el, a fost foarte fun.


    A devenit  mămică  acum  patru ani
A devenit mămică acum patru ani
  • Nu îți este dor de filmări? Ce ai simțit când proiectul s-a oprit?

Îmi este atât de dor de filmări. Ne-am apropiat atât de mult, nu mă refer doar la actori, ci la toți cei din echipa "Vlad", simt că toți suntem în treaba asta împreună și îmi este foarte, foarte dor de ei. Când s-au oprit filmările știam că așa este cel mai bine, e cel mai sigur pentru toată lumea. Dar cumva fiind toți în aceeași situație nu m-am mai simțit singură, eram conștientă că ni se întâmplă tutor. Am simțit tristețe, dar pentru toată situația în general, nu neapărat că s-au oprit filmările. Și am simțit un dor instant.

  • De ce îți este dor din lumea pe care o știai?

Întrebarea această e grea, pentru că îmi este atât de dor de atât de multe lucruri. Îmi este dor să ies afară pur și simplu, când vreau eu, și să stau cât vreau eu. Îmi este dor să ies cu fetele la o cafea, la un pahar de vin. Îmi este dor să am show-uri de improvizație cu fetele, îmi este dor să joc spectacole, mi-e dor pur și simplu să nu mai grijă asta constantă pe care o am de când am intrat în autoizolare și de când a apărut toată situația asta, în toată lumea. Mi-e dor de mare, chiar dacă nu este sezonul încă, dar mi-e mai dor acum de mare decât mi-ar fi fost în mod normal în perioada asta a anului. Mi-e dor să merg la munte, să fac ieșiri cu Carol în parc și să stăm ore întregi. Mi-e dor de toți colegii din serial, mi-e dor să mă plimb cu metroul și să mă plimb pe stradă cu muzică în urechi. Mi-e dor să știu că totul e bine.

  • Cu cine ții legătura dintre colegii de filmare?

Cu toți, pentru că avem un grup pe what’s app, despre care am glumit la un moment dat că se va transforma într-un grup gastronomic, pentru că facem schimb de rețele non-stop acolo. Așa că țin legătură cu toți, ne scriem, ne trimitem tot felul de meme-uri și glume, facem haz de necaz.

Citește și:

Cum arată soţiile şi iubitele celor mai sexy actori din serialul "Vlad"

EXCLUSIV. Ce familie superbă are Olimpia Melinte! Primele declarații despre oprirea serialului "Vlad"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nepoții Regelui Suediei profimedia 0947513002 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tudor chirila facebook jpg
BeFunky collage (25) jpg
dani otil si gabriela prisacariu instagram jpg
masa de craciun in familie jpg
Ella Crăciun, ședință foto de Sărbători foto: Radu Enache
banner marina voica png
BeFunky collage (24) jpg
cub elvira deatcu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net