Kamara continuă lupta pentru Leon: «Avem nevoie de 100.000 de lei ca băiețelul meu să stea în picioare!»

Ultima actualizare:

    Kamara îşi va însoţi fiul la clinicile din străinătate. El nu s-a despărţit de micuţ nici anul trecut, când a fost internat în Turcia
Kamara îşi va însoţi fiul la clinicile din străinătate. El nu s-a despărţit de micuţ nici anul trecut, când a fost internat în Turcia

Kamara Ghedi face eforturi disperate pentru a-şi trata băieţelul, pe Leon, diagnosticat din naştere cu tetrapareză spastică, boală din cauza căreia ­nu-şi poate mişca mâna stângă şi nici picioarele. După cele trei intervenţii cu celule stem, realizate în Turcia, micuţul a avut rezultate spectaculoase, însă drumul spre vindecare continuă, având nevoie de ajutor financiar şi pentru următoarele tratamente.

Tatăl micuţului Leon (5 ani), celebrul solist al trupei ”Alb Negru”, Kamara Ghedi (43 de ani), a postat pe conturile sociale un mesaj emoţionant. El le cere ajutorul tuturor românilor cu suflet mare: ”Leon e un campion. Un învingător care a reuşit să facă progrese mari în câteva luni, cum nu a reuşit în 3 ani. Tratamentele cu celule stem împreună cu Kinetoterapie şi cu Ergoterapie au dat rezultate mari. Acum urmează alţi paşi: Miofibrotomia (n.r. - proceduri care reduc contracturile şi spasticitatea), la Barcelona, la Clinica Essentis, şi apoi Rizotomia Dorsală (n.r. - o operaţie cu ajutorul căreia se rezolvă problemele spasticităţii la copiii cu paralizii) în Statele Unite, la Doctorul Park. Vom face tot ce ne stă în putinţă ca Leon să meargă pe picioarele lui, cu Voia Bunului Dumnezeu. A şti să fii om, înseamnă mai întâi de toate să te uiţi în jurul tău şi să faci atât bine cât poţi. A face bine e o filozofie de viaţă”.

Tratamentul cu celule stem dă rezultate

Kamara e fericit că intervenţiile cu celule stem, realizate anul trecut, la o clinică din Turcia, l-au ajutat vizibil pe băiat: ”E mai puţin spastic, lucrează mult mai bine, este mai vesel şi mai atent. Se văd nişte rezultate după aceste intervenţii, muşchii se întind mai bine şi este mare lucru“, a spus el, la emisiunea ”Vorbeşte lumea” (PRO TV).

Cântăreţul a demarat, pe contul lui de Facebook, campania ”Încă un pas pentru Leon”, cu ajutorul căreia speră să strângă banii necesari pentru tratament, adică 100.000 €. Până ieri, 285 de persoane au donat sume impresionante. Contactat de reporterii Click!, solistul ne-a spus: ”Facem tot posibilul ca Leon să se vindece. Am visat că mergea de-a buşilea, ceea ce ar fi un prim pas. El are doar mânuţa dreaptă funcţională, dar, dacă vom reuşi să-i vindecăm şi mâna stângă, la spitalele din Spania şi din America, vom fi fericiţi. Sperăm să stea în picioare şi să meargă, sunt mulţi copii care au avut această boală grea, dar care s-au vindecat. Le mulţumesc tuturor celor care ne ajută!”.

Kamara a cântat în duet cu Leon, la un spectacol
Kamara a cântat în duet cu Leon, la un spectacol

Micuţul Leon a moştenit talentul vocal al lui Kamara, videoclipurile în care el interpretează impecabil piese grele, din repertoriul marilor artişti, fiind apreciate de mii de internauţi. Kamara are şi o fiică, dintr-o relaţie anterioară,  Sara, care studiază la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gabriel cotabita mihai traistariu jpg
banner dani de la insula iubirii png
Banner Marina Voica
banner cotabiță 1 2 2 2 png
image png
banner cotabiță 1 2 png
marina voica jpg
cub gabriel cotabita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net