Maria Cârneci, un monument de durere la înmormântarea soțului. A fost susținută de fiul ei

Ultima actualizare:
Maria Cârneci și-a condus soțul pe ultimul drum joi, 28 noiembrie
Maria Cârneci și-a condus soțul pe ultimul drum joi, 28 noiembrie

Un monument de durere! Așa a fost astăzi Maria Cârneci la Biserica ”Sfântul Ilie Tesviteanul”, din Pipera. Artista și-a luat rămas bun de la Romulus Petrescu, cel care i-a fost soț timp de mai bine de 30 de ani și care s-a stins după o lungă luptă cu cancerul. Unicul lor fiu, Eduard, și-a susținut mama în aceste momente dificile.

A plâns, a primit vorbele de încurajare din partea prietenilor și a stat la căpătâiul celui care i-a fost soț și care s-a stins după o luptă grea cu boala. Maria Cârncei a a sosit joi, de dimineață, la biserica Sfântul Ilie Tesviteanul, din Pipera, alături de  fiul ei, Eduard, și de câțiva apropiați și reprezentanți ai familiei, pentru a-și conduce soțul pe ultimul drum.

Fiul Mariei Cârneci și-a susținut tot timpul mama
Fiul Mariei Cârneci și-a susținut tot timpul mama

În jurul orei 12 preotul a început slujba de înmormântare, apoi, după aproximativ o oră,  coșciugul cu trupul neînsuflețit al lui Romulus Petrescu a fost condus către locul de veci pe care artista l-ar fi cumpărat, în regim de urgență, zilele trecute.

Copleșită de durere, Maria Cârneci abia și-a putut stăpâni lacrimile, iar unicul ei fiu, Eduard, a încercat să-i aline durerea.

Valentin Sanfira, printre cei care l-au condus pe ultimul drum pe soțul Mariei Cârneci
Valentin Sanfira, printre cei care l-au condus pe ultimul drum pe soțul Mariei Cârneci

Printre cei care au venit să-și prezinte condoleanțele s-au numărat Valentin Sanfira și văduva lui Mihai Constantinescu.

Simona Secrier (stânga) a venit s-o susțină pe Maria Cârneci în aceste momente dificile
Simona Secrier (stânga) a venit s-o susțină pe Maria Cârneci în aceste momente dificile

Domnica și Videl, prieteni din tinerețe ai Mariei Cârneci, au participat la înmormântarea soțului solistei
Domnica și Videl, prieteni din tinerețe ai Mariei Cârneci, au participat la înmormântarea soțului solistei

”Maria și fiul lor au făcut tot ce au putut pentru Romulus”

Și Dan Negru a fost prezent la înmormântarea soțului Mariei Cârneci. Camuflat cu o șapcă, celebrul prezentator de la Antena 1 a adus un buchet de flori și a stat până la finalul slujbei de înmormântare. O prietenă de suflet și soțul acesteia, Domnica și Videl, au fost alături și ei de Maria Cârneci. ”Ne pare tare rău pentru acest eveniment. Soția mea și Maria au fost ca două surori. Au fost colege de cameră, colege de liceu, am fost la nunta lor acum 40 de ani, am fost la toate evenimentele lor importante, ne cunoaștem de o viață. Maria și fiul au făcut tot ce au putut pentru Romulus, dar atâtea zile a avut de la Dumnezeu. Ne pare tare rău”, au mărturisit aceștia pentru Click!


    Domnica și Videl, prieteni din tinerețe ai Mariei Cârneci, au participat la înmormântarea soțului solisteifoto: Click!
Domnica și Videl, prieteni din tinerețe ai Mariei Cârneci, au participat la înmormântarea soțului solisteifoto: Click!

Pentru că ne aflăm în postul Crăciunului, Maria Cârneci a avut grijă ca produsele pe care le-a împărțit de pomană să fie toate de post. După înmormântare, artista și-a invitat prietenii și colegii de breaslă la pomana care a avut loc la un restaurant din Capitală. 

Soțul Mariei Cârneci suferea de cancer la colon

Romulus Petrescu, soțul Mariei Cârneci, suferea de un cancer de colon care l-a chinuit în ultimii ani de viață. În urmă cu câteva luni, bărbatul cu care artista a fost căsătorită mai bine de 3 decenii a suferit o intervenție chirurgicală, dar tratamentul prescris de medici nu a reușit să-l pună pe picioare. Din nefericire, cancerul la colon a fost mai puternic, iar soțul cântăreței de muzică populară a decedat la vârsta de 65 de ani.

Citește și:

Maria Cârneci, veșnic devotată folclorului: „Am peste 100 de costume populare”

Clipe grele pentru Maria Cârneci. Artista e în doliu: "A avut un accident vascular"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alec baldwin rust profimedia (1) jpg
banner Sorin Brotnei png
banner alexandru constantin png
banner Carmen Grebenișan
banner roxana ciuhulescu png
Daniela Nane jpg
Daria  Konovalova profimedia jpg
banner prigoana bahmu copii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net