Mirabela Dauer a revenit în forţă, după ce i-a fost extirpat un rinichi
Mirabela Dauer (70 de ani) a trecut cu bine peste operaţia la rinichi, suferită în iarnă, iar acum este din nou pe val. Deşi arată perfect după ce a slăbit în jur de zece kilograme, din cauza regimului drastic, solista nu este tocmai încântată, pe motiv că, susţine ea, e nevoită să-şi refacă întreaga garderobă de scenă.
”Dragii mei, sunt foarte bucuroasă! După patru luni, cu ajutorul bunului Dumnezeu, am reînceput activitatea, iar faptul că sunt sănătoasă şi din nou pe scenă mă face să mă simt împlinită!Nici nu ştiţi cât de dor mi-a fost de voi”, acesta era mesajul Mirabelei Dauer către fanii ei, la începutul lunii mai.
După cum se ştie, pe 29 ianuarie, artista a fost operată de o echipă de profesionişti după ce i-au descoperit o tumoră la rinichi, în urma unor analize de rutină. În urma intervenţiei, artistei în vârstă de 70 de ani i s-a extirpat rinichiul, apoi a urmat recuperarea într-o clinică privată, din zona Fundeni. Iată că problema de sănătate descoperită din timp a ajutat-o pe doamna cântecului românesc să se refacă rapid. Februarie şi martie au fost luni critice, însă în luna mai şi-a revenit complet şi a şi intrat din nou în pâine.
Pentru un concert ia în jur de 2.000 de euro
Pe 5 mai a cântat la Tăşnad, pe 11 mai a fost prezentă la Circul Metropolitan Bucureşti, pe 12 mai a susţinut un recital la ”Festivalul Florilor” la Palatul Brukenthal din Avrig, apoi, pe 18 mai, a fost invitată la ”Fratelli” din Bucureşti. Pe 25 mai a cântat la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, pe 1 iunie, în Parcul Lumea Copiilor, iar pe 2 Iunie a făcut show la un eveniment privat. La aceste spectacole, artista s-a prezentat în mare vervă, elegantă şi cu bună dispoziţie, aşa cum şi-a obişnuit fanii de-a lungul timpului.
Pe lângă toate acestea, Mirabela a răspuns prezent şi la invitaţiile în emisiunile televizate, unde a cântat şi a vorbit despre cumpăna pe care a traversat-o la începutul acestui an. Fanii au văzut-o la ”Star Chef” de la Antena Stars, ”Opriţi timpul”, de la Naţional TV, la ”Star Matinal de Weekend” de la Antena Stars, şi la ”Vorbeşte lumea ” (PRO TV).
Pentru un recital, artista încasează între 1.000 şi 2.000 de euro, în funcţie de timp şi de specificul evenimentului, iar apariţiile de luna trecută i-au adus în cont în jur de 10.000 de euro. Dar cu siguranţă nu doar de dragul banilor cântă Mirabela, ci şi din dragoste pentru muzică.
Şi ei s-au întors în concerte, după operaţii
Problemele de sănătate nu i-au ocolit pe artiștii din Generația de Aur. Mihai Constantinescu, în vârstă de 72 de ani, a fost operat pe 12 octombrie 2017, pe cord deschis, medicii fiind nevoiţi să-i înlocuiască o valvă la inimă. Intervenţia chirurgicală a fost extrem de grea şi a durat nu mai puţin de opt ore. Acum se simte bine și și-a reluat activitatea artistică, pregătindu-se pentru o mare lansare de album.
Dar și Monica Anghel (47 de ani) a suferit, anul trecut, o operație la coloană. Artista se simte bine, și-a recăpătat mobilitatea și, bineînțeles, și-a reluat și activitatea artistică, împărțindu-se între concerte și evenimente mondene. Monica a reușit să slăbească în jur de 25 de kilograme.