Monica Bârlădeanu, fata rea din "Vlad", zână bună în realitate: "Sunt voluntar, fac cumpărături pentru mai multe familii"

Ultima actualizare:

    Monica Bârlădeanu, în rolul Carlei, în serialul "Vlad"
Monica Bârlădeanu, în rolul Carlei, în serialul "Vlad"

Click! a stat de vorbă cu actrița Monica Bârlădeanu (41 de ani), am aflat cum își petrece timpul în izolare, noutăți despre serialul "Vlad" ;i povești despre prieteniile care s-au legat pe platourile de filmare.

  • Click!: Carla, personajul tău din "Vlad", a avut o revenire în serial cu 180 de grade. Cum ai primit vestea că fermecătoarea Carla schimbă tabăra?

Monica Bârlădeanu: Nu atât de greu pe cât va imaginați, că am trecut în faza în care îmi doresc să joc doar "fete bune", să mă asigur de iubirea spectatorilor. Nimeni nu e absolut bun sau absolut malefic, toate personajele operează într-o zonă de gri, într-o nuanță mai mult sau mai puțin deschisă. Personajele care au acțiuni reprobabile într-o poveste, sunt de obicei mai ofertante din punct de vedere actoricesc, iar eu asta am văzut în repoziționarea Carlei, în acest sezon.

Monica Bârlădeanu, în scena de tortură cu Victoria Răileanu
Monica Bârlădeanu, în scena de tortură cu Victoria Răileanu
  • Ești bună prietenă cu actorii din serialul "Vlad". Dar de cine te-ai apropiat cel mai mult în această perioadă?

Sunt foarte apropiată de Vicky Răileanu, pe care culmea, Carla a ‘torturat-o’ puțin sezonul asta (zâmbește). Dar nu cred că există distanță între nimeni în acest serial, avem un grup de whats'app, unde ne scriem zilnic, de la nimicuri, poze, cu ce-am mai gătit fiecare, sau diverse mici revolte față de această perioadă de arest la domiciliu.

  • Ești o femeie activă, cum e perioada aceasta în care trebuie să stai în casă?

N-am stat exclusiv în casă, pentru că sunt voluntar la biserica la care merg și am preluat în grija mea câteva familii în nevoie, cu mulți copilași. Le fac din când cumpărături în cantități mai mari și mă duc să le las în fața porții, după care îi sun din mașină să iasă să le ridice. Deci ceva activitate am avut. Și cu ocazia asta am și învățat cum e să faci cumpărături pentru o familie de 11!

  • Cu cine îți petreci timpul?

Cu multă lume pe telefon (râde)! Vorbesc serios, sunt pe videocall-uri toată ziua cu mama, cu prietenele din Los Angeles sau cu cele de la câteva străzi distanță.

  • Ții legătură cu prietenii, cu familia?

Evident. Facem și consiliu de familie pe un multi-call. (zâmbește)

  • Ce hobby-uri ai? Cum face timpul să treacă mai plăcut?

În perioada asta am învățat să gătesc tot ce-mi plăcea în copilărie, sub supravegherea mamei pe videocall. De la ciorbă de cartofi dreasă cu smântână, care la noi se numește diresală, la ardei umpluți de post (foaaarte delicioși), la ciorbă de fasole cu cimbru și gogoși pufoase. Că pentru restul ‘finețurilor’ există rețete pe net.

  • Ce îți este dor din lumea pe care o știai?

Mi-e dor de platourile de filmare. E greu fără.

  • Ți s-au anulat evenimente, contracte, vacanțe în această perioadă?

Ca tuturor din țara asta sau de pretutindeni, sigur că da. Dar supraviețuim.

  • Ce-ți dorești pentru următoarea perioadă?

Să scadă numărul deceselor din cauza acestui virus nenorocit. Cine nu-și dorește asta…!?

Citește și:

Jesus del Cerro, regizorul serialului ”Vlad”, dezvăluiri din culise: «Monica Bârlădeanu trebuia să aibă doar un rol episodic»

EXCLUSIV. Ce familie superbă are Olimpia Melinte! Primele declarații despre oprirea serialului "Vlad"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Locația, florile și logistica au fost cel mai greu de realizat la nuntă Andei Adam cu Joseph Adam
Ilinca Vandici DSC 6510 (1) jpg
alec baldwin proces profimedia jpg
Banner Ecaterina Ladin
Banner Fuego
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
oana roman mioara roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net