Și-a revăzut mama după 28 de ani! Povestea fabuloasă a româncei care a cucerit juraţii de la «Vocea Turciei»
E sexy, talentată şi are Turcia la picioare. Puţini sunt cei care ştiu că o româncă i-a cucerit pe cei de la „Vocea Turciei” cu vocea sa şi a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraţilor. Mai mult decât atât, Click! i-a aflat povestea de viaţă, căci Bianca sau Bya după numele de scenă, şi-a cunoscut mama după 28 de ani!
A debutat în showbizz-ul românesc cu numele Bianca Buşteanu şi a cucerit imediat publicul din ţara noastră datorită vocii ei. La 28 de ani deja este o artistă cunoscută mai mult în Turcia decât în ţara sa natală, mai ales că, în 2013, a participat la „Vocea Turciei” şi a reuşit să întoarcă patru scaune după doar câteva secunde.
„Cânt de la 5 ani, apoi am cunoscut-o pe Dana Dorian, care mi-a fost profesoară de canto. Am început să cânt singură în ţară, iar apoi am făcut un proiect de show cu fete, saxofoniste, cu vioară, cu DJ, aveam show-uri şi concerte în ţară şi apoi străinătate. Am ajuns în Cipru de Nord, partea turcească, unde am fost văzută de nişte impresari care m-au chemat să cânt la Istanbul. Acolo m-au văzut nişte producători TV, care m-au invitat să particip la emisiune. Am fost onorată de propunere şi am acceptat, am ajuns până în semifinale şi acum am o legătură foarte strânsă cu Turcia. Merg des acolo pentru concerte, sunt ca la mine acasă şi am învăţat să vorbesc şi limba. Cânt cu numele de scenă Bya”, a povestit, în exclusivitate, Bianca pentru Click!. După acest proiect a început să primească tot felul de oferte de concerte în Turcia şi alte în alte ţări vecine, plus România.
„Cânt în mai multe variante, cu fetele sau cu DJ-ul, depinde de oferta venită. Au venit oferte din partea unor cazinouri şi din partea unor hoteluri din Cipru, dar şi din Turcia”, ne-a mai povestit solista.
Şi-a cunoscut mama după 28 de ani!
Sexoasa solistă are o poveste de viaţă ca o telenovelă, căci puţini ştiu că ea a rămas în grija tatălui ei după ce părinţii ei s-au despărţit când ea avea doar câteva luni.
„Am rămas la tata şi nu mi-am văzut deloc mama în 28 de ani. Mi-a scris prima oară anul trecut şi am păstrat legătura. Ea mă urmărea în secret pe Facebook şi, la un moment dat, a zis să-mi scrie. Pur şi simplu am fost foarte ocupate amândouă şi din cauza programului nu am apucat să ne vedeem, eu fiind mai mult pe drumuri. Dar iată că am reuşit, în urmă cu câteva luni, şi acum suntem cele mai bune prietene”, ne-a povestit Bya. Cele două, mamă și fiică, ies în oraş, vor să recupereze timpul pierdut și au reușit să dezvolte au o relaţie specială şi apropiată.
Citește și:
Fiica cea mică a lui Adrian Minune a venit la Vocea României și a intrat în echipa lui Brenciu