Viitor incert pentru «Exatlon» la Kanal D? Când se termină emisiunea

Ultima actualizare:
Republica Dominicană. Cosmin Cernat, prezentatorul de la “Exatlon” (Kanal D), se află pentru a treia ediţie în acest loc superb
Republica Dominicană. Cosmin Cernat, prezentatorul de la “Exatlon” (Kanal D), se află pentru a treia ediţie în acest loc superb

Primele două sezoane “Exatlon” au avut audienţe colosale la Kanal D, dar iată că a treia încercare, adică cel de-al de-al treilea sezon, nu a mai avut același impact. Astfel că, după ce inițial a fost difuzat câte patru zile pe săptămână, acum reality-show-ul este difuzat doar în weekend-uri. În plus, Click! a aflat că filmările se apropie de sfârşit şi este posibil să nu se mai facă un nou sezon.

Postul de televiziune Kanal D a anunţat deja schimbările de grilă, iar surpriza este că reality-show-ul “Exatlon” a primit mai puțin spațiu de emisie. Astfel, competiţia sportivă filmată în Republica Dominicană a fost mutată deja, fiind urmărită din 6 aprilie în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 20.00. Până acum, o puteam viziona de sămbătă până marți, inclusiv. Din 7 aprilie, emisiunea “FanArena”, prezentata de Lili Sandu, va fi difuzată în fiecare duminică, de la o,ra 23:00, imediat după show-ul “Exatlon”. Din păcate, acest al treilea sezon al reality-showului prezentat de Cosmin Cernat nu a mai fost pe placul publicului, iar asta nu o spunem noi, ci cifrele. De exemplu, ediția “Exatlon” difuzată pe 3 martie a înregistrat în medie 3,9 puncte de rating, iar anul trecut, la aceeași dată, emisiunea nu avea rival și bifa 12,2 puncte de rating.


    Republica Dominicană. Cosmin Cernat, prezentatorul de la “Exatlon” (Kanal D), se află pentru a treia ediţie în acest loc superb
Republica Dominicană. Cosmin Cernat, prezentatorul de la “Exatlon” (Kanal D), se află pentru a treia ediţie în acest loc superb

După aceste schimbări în program, concurenţii nu vor mai avea atât de multe probe de filmat și se pregătesc să revină în ţară din Republica Dominicană. Click! a aflat că filmările se vor termina spre sfârşitul lui aprilie, când vor fi desemnaţi câştigătorii şi apoi toată echipa se va întoarce în România. Surse din preajma postului de televiziune ne-au mărturisit că acesta ar putea fi ultimul sezon al reality-showului şi că anul acesta oricum nu se va mai face ediția cu numărul 4.

Cu ce a fost înlocuit „Exatlon”?

Săptămâna aceasta aduce alte schimbări importante în ceea ce priveşte difuzarea producţiilor Kanal D. De luni, 8 aprilie, serialul turcesc “Povestea noastră” va putea fi urmărit  cinci zile pe săptămână, de luni pâna vineri, de la ora 20:00. Din 9 aprilie, Victor Slav, Cătălin Cazacu şi Giani Kiriţă le vor da întâlnire telespectatorilor, în fiecare marţi, de la ora 23:00, în faţa micilor ecrane, la “Vulturii de noapte”. Noaptea de marţi se transformă astfel în “marţea de pomină”, odată cu revenirea late night show-ului incendiar, ce îi are prezentatori pe cei trei buni prieteni şi excelenţi entertaineri.

Citeşte şi:

Giani Kiriță și Vladimir Drăghia s-au întors acasă, după ce au fost antrenori la Exatlon

Gelozie între concurenții de la primul şi al doilea “Exatlon”! „Acum ei au condiţiile astea cu vila”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Camilla și Charles, GettyImages (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
megan fox rochie visinie profimedia jpg
Banner Dan Helciug
Banner voce iarnă
cub lena enache png
Banner Dan Negru
banner Banner alin simoiu de la insula iubirii png
Banner Nouria Nouri
Damian Drăghici, concert excepțional Meditații românești, pe scena Operei Române foto: Click!
image
actualitate.net
image
actualitate.net