România solidară: Vedetele, donații și gânduri pentru victime

Ultima actualizare:

    Connect-R (33 de ani) foto: Arhiva Personală
Connect-R (33 de ani) foto: Arhiva Personală

În zilele ce au precedat tragedia din clubul Colectiv, românii au dat dovadă de o solidaritate extraordinară. S-au întins mâini de ajutor, se fac donaţii pentru cei care sunt internaţi în acest moment în spitale, dar care vor avea nevoie de sprijin şi după externare. Şi vedetele s-au mobilizat. Sunt alături de familiile îndoliate, le-au ajutat cu diverse sume de bani, şi-au anulat concertele şi poartă doliu.

Printre miile de persoane care au venit la clubul Colectiv pentru a depune flori şi lumânări s-au aflat şi vedete. Connect-R a fost şi el acolo şi şi-a exprimat compasiunea pentru toţi cei care şi-au pierdut viaţa. Mai mult, a donat, alături de soţia lui, Misha, suma de 2000 de euro, în contul solidarităţii. „Vreau să dau şi eu la rândul meu un îndemn şi să donez, familia mea de fapt, eu şi Mihaela, vrem să donăm şi noi 2000 de euro în contul solidarităţii, pentru familiile suferinde”, a declarat artistul.

Cântăreţul Andrei Leonte s-a implicat ca voluntar pentru victimele din club: „E un grup de oameni pe internet, oarecum adunaţi în jurul unui site care s-a creat, se numeşte colectiv.info şi care merge prin spitale, în primul rând, să culeagă informaţii de la doctori, de la familii, legat de ce nevoi sunt, fiindcă sunt foarte mulţi oameni care vor să ajute de acasă, dar sunt şi foarte multe zvonuri, mai mult sau mai puţin adevărate, şi cumva se încearcă creearea unei legături între ce nevoi sunt şi oameni care ar putea ajuta”.

În semn de respect pentru victimele incendiului, Delia şi-a amânat concertele din această perioadă. „Din respect pentru familiile îndurerate în urma incidentului de aseară, concertele mele din perioada următoare, începând cu cel din seara asta, sunt anulate/amânate! Sunteţi în gândurile şi rugăciunile mele! Sunt îndurerată, nu am cuvinte”, a anunțat Delia, pe o rețea socială.

Extrem de afectate de tragedia de la clubul Colectiv, Adda, Connect-R, Marcel Pavel şi Andrei Leonte de abia şi-au găsit cuvintele pentru a transmite condoleanţe familiilor îndurerate.

„Nu ştiu ce e de spus în momentele astea, sunt foarte afectată de tot ce s-a întâmplat! Le doresc tuturor oamenilor care trec prin suferinţe în momentele astea, multă putere, sănătate, sper că sunt înconjuraţi de oameni care îi iubesc şi care îi ajută să reziste. Le transmit şi eu toată iubirea şi toată energia pozitivă şi chiar nu ştiu ce să mai zic, sincer! Nu sunt foarte multe lucruri de spus”, a declarat Adda, prin telefon. 

„Condoleanţe familiilor îndurerate şi să sperăm că într-o bună zi îi vor revedea! Am venit să aprind o candelă la locul monstruos”, a mărturisit Connect-R.

„Aş vrea să transmit sincere condoleanţe familiilor. Va fi mult timp de discuţii şi de politică şi de alte lucruri şi de păreri, deocamdată trebuie să ne rugăm pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi”, a transpmis cântărețul Andrei Leonte.

Andra, Anda Adam şi Elena Gheorge au transmis condoleanţe prin intermediul reţelelor de socializare.

„Dumnezeu să aibă grijă de ei! Ştiu că am mulţi fani şi prieteni, aşa că vă rog să dăm o mână de ajutor, să donăm sânge pentru cei care au nevoie!", a scris Andra pe profilul personal.

„Dumnezeu să aibă grijă de ei! Ştiu că am mulţi fani şi prieteni, aşa că vă rog să dăm o mână de ajutor, să donăm sânge pentru cei care au nevoie!", i-a îndemnat Anda Adam pe fani.

"Oameni cu suflete mari de pretutindeni, haideţi să ne ajutăm fraţii şi surorile aflate în suferinţă (...)!", a transmis și Elena Gheorghe. 

Trupa Pact, în frunte cu Leo Iorga, a dedicat melodia "Cheamă un înger", victimelor tragediei. Tot pentru a veni în ajutor familiilor victimelor, miercuri (4 noiembrie) se va ţine un concert caritabil, la un club din Capitală. Pe scenă vor urca Connect-r, Raluka, Pepe, Matteo, Lidia Buble, Delia, Marius Moga, Dan Bittman, Proconsul şi mulţi alţii.

Şi voi puteţi să ajutaţi victimele din clubul Colectiv. Prima TV, Adevărul şi Click! împreună cu Asociaţia Dăruieşte Viaţă au lansat, luni, 2 noiembrie, campania România Solidară. Cei care doresc să se alăture campaniei România Solidară pot face donaţii prin SMS, la numărul 8824. Toate fondurile strânse prin intermediul aceastei campanii vor fi folosite exclusiv pentru asigurarea tratamentelor răniţilor şi dotarea spitalelor cu tehnica medicală necesară. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net