Serialul care a luat mințile planetei a ajuns piratat pe internet! Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură o scenă dură de sex!

Serialul care a luat mințile planetei a ajuns piratat pe internet! Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură o scenă dură de sex!

Ultima actualizare:

    Daenerys Targaryen & Jon Snow
Daenerys Targaryen & Jon Snow

Ultimul sezon din Urzeala Tronurilor a fost o capodoperă, dar nu atât prin serial, cât prin cum a gestionat HBO o criză de securitate. Printre ultimele acțiuni ale hackerilor, finalul sezonului 7 din serial ajunge online, scriu cei de la Playtech.ro.

Grupul de hackeri Mr. Smith, responsabil de furtul a circa 1,5TB de date de la HBO, a lansat ceea ce numește al șaselea val de leaks. Ultima colecție ar fi cu ce se întâmplă la finalul sezonului 7 din Game of Thrones. HBO a refuzat să comenteze în vreun fel această întâmplare, dar deja nu mai este surprinzător că nu dorește să declare ceva pe subiect.

„Apropo, vă informăm că am vândut întreaga colecție «HBO IS FALLING» (5TB !!!) către trei clienți din deep web și am câștigat jumătate din cât am cerut de la HBO (peste șase milioane de dolari – n.r.)”, s-au lăudat hackerii într-o declarație către Mashable, publicație care susține că a primit de la hackeri dovezi că au ultimul sezon. „Le-am impus o condiție clienților noștri și ei au acceptat. Vom continua seria scurgerilor de informații din interiorul HBO, pentru a pedepsi oamenii că au încercat să ne fraierească și să încercăm să facem un exemplu din lăcomia corporației”, au completat aceștia.

Vezi VIDEO AICI! 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ispita narcis bujor si concurenta bianca iotu jpg
laura cosoi facebook jpg
cheloo jpg
andreea raicu si mama ei jpg
banner haine jpg
Andreea Esca, dezvăluiri după aniversarea ei
Design fără titlu (5) png
banner florin piersic si anna szeles jpg
image
image