Stelea, ia-ţi gândul! Fosta soţie nu te vrea înapoi! VIDEO EXCLUSIV

Ultima actualizare:
Mirela Popa
Mirela Popa

Miercuri (24 iunie) v-am anunţat, în exclusivitate, că Bogdan Stelea (47 de ani) s-a despărţit de iubita Laura Alistar (32 de ani) şi că pofteşte la fosta soţie, Mirela Popa (37 de ani). Vă prezentăm răspunsul creatoarei de modă, care însă nu-l va bucura deloc pe cel poreclit “Arnold”.

Au divorţat civilizat, la notar, pe 5 mai 2014, chiar dacă în spatele despărţirii a fost o poveste cu iz de amantlâc.

Timp de 8 luni, din toamna lui 2013 şi până în ziua divorţului, Bogdan Stelea a făcut slalom între Mirela Popa, nevasta de acasă, şi Laura Alistar, drăguţa secretă. Cu aceasta din urmă a continuat relaţia până de curând, când povestea s-a încheiat. Bogdan şi Laura s-au despărţit, aşa cum Click! a aflat în exclusivitate de la apropiaţii cuplului. 

Lui Stelea i s-au reaprins călcâiele după marea iubire, Mirela Popa. Contactată de Click!, creatoarea de modă i-a transmis însă un mesaj clar fostului soţ. “Abia am sosit în ţară după câteva luni în care am stat în Dubai. Nu ştiu ce vrea el, eu pot să spun doar ce se întâmplă în viaţa mea. Ar trebuie să îl întrebaţi pe el ce simte şi ce vrea. Din punctul meu de vedere vorbim despre o poveste încheiată. Dar sunt de părere că oamenii trebuie să aibă o relaţie civilizată, indiferent de ce s-a întâmplat între ei”, a declarat Mirela pentru Click!

Stelea, alături de Laura Alistar
Stelea, alături de Laura Alistar

Bruneta s-a stabilit la începutul anului în Dubai, unde şi-a mutat şi afacerea cu haine pe care o avea în România şi îi merge ca pe roate. “Sunt liniştită, împăcată cu tot ce se întâmplă în viaţa mea. M-am mutat o perioadă în Dubai pentru a mă putea concentra foarte bine pe extinderea activităţii mele de designer acolo. Este un loc cu care rezonez şi am proiecte mari în plan”, ne-a mai spus designerul, care momentan nu este implicată în nici o relaţie.

Iată ce a făcut Mirela într-un an de la divorţ!

Mirela şi Bogdan Stelea au avut o relaţie cu năbădăi. Prima oară ea a vrut să-l părăsească la 8 luni de la nuntă
Mirela şi Bogdan Stelea au avut o relaţie cu năbădăi. Prima oară ea a vrut să-l părăsească la 8 luni de la nuntă
  • În mai 2014, ea a devenit imaginea unui brand internaţional de bijuterii cu perle negre, pentru care a făcut o şedinţă foto în Gran Canaria;
  • În iunie 2014 a lansat colecţia “Cruise”, pentru care a realizat un pictorial în Antalya;
  • În noiembrie 2014 a lansat colecţia MiReLa, dar şi magazinul online de unde clientele sale pot cumpăra rochii;
  • La începutul lui 2015 s-a mutat în Dubai, pentru că cele mai multe comenzi de haine le are din Emiratele Arabe.

Despărţiţi după doi ani de relaţie


    Stelea, alături de Laura Alistar
Stelea, alături de Laura Alistar

Click! v-a prezentat în ziarul de miercuri povestea rupturii dintre Bogdan Stelea şi Laura Alistar, care deţine un magazin de haine în Capitală. Povestea lor a durat circa doi ani. Fostul portar, actualmente comentator pe probleme sportive la tv, pare să aibă gânduri serioase de împăcare cu Mirela, femeia de care a divorţat la notar în urmă cu un an.

Sursele Click! spun că Stelea îi dă târcoale brunetei, dar nu cu sms-uri siropoase, cum fac puştanii amorezaţi, ci prin intermediari. Fostul sportiv nu a vrut să comenteze acest subiect.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image
actualitate.net
image
actualitate.net