Tragedia de pe 1 ianuarie! Nici n-a început bine noul an, că Tommy Lee Jones a și primit o veste cumplită!

Tragedia de pe 1 ianuarie! Nici n-a început bine noul an, că Tommy Lee Jones a și primit o veste cumplită!

Ultima actualizare:

La început de an, privim cu toții cu speranță spre viitor. Nu și actorul de la Hollywood, care a fost lovit, chiar în prima zi a lui 2025, cu cea mai proastă veste posibilă!

image

Fiica actorului Tommy Lee Jones, Victoria Jones, a fost găsită fără suflare într-un hotel din California, imediat după Revelion. Femeia de 34 de ani a fost descoperită moartă ieri, pe 1 ianuarie 2026, în Fairmont din San Francisco, conform celor publicate de „Page Six”.

Purtătorul de cuvânt al Smurd-ului american a declarat, pentru publicația mai sus amintită, că Salvarea a răspuns imediat unui apel din partea hotelului respectiv la ora 2.52 noaptea. „Celor aflați de față li s-au dat instrucțiuni pentru a resuscita victima”, a declarat acesta. Însă Victoria a fost găsită deja moartă și pronunțată decedată la fața locului.

Cazul incredibil de trist a fost preluat de poliția americană, care a deschis un dosar ce investighează trecerea în neființă a fiicei tinere a lui Tommy Lee Jones. Cauza decesului nu este încă stabilită, ne informează „TMZ”, prima publicație care a dat cumplita știre.

Reprezentantul actorului de la Hollywood a fost contactat de presa de peste ocean, însă nu are încă un comunicat public, familia Jones fiind în șoc după tragedia suferită în cursul zilei de ieri.

Victoria Jones s-a născut în 1991 și a fost fiica actorului de 79 de ani și a celei de-a doua lui soții, Kimberlea Cloughley. Apropiată de Tommy Lee, ea a apărut împreună cu tatăl ei în „Men in Black II”, iar, în 2005, a jucat în „The Three Burials of Melquiades Estrada”, film regizat de tatăl ei.

Tommy Lee Jones a fost însurat cu Cloughley din 1981 până în 1996 și, pe lângă Victoria, fostul cuplu îl mai are pe fiul de 43 de ani, Austin Jones. Actorul s-a însurat, pentru a treia oară, cu  Dawn Laurel-Jones, în 2001.

În 2006, actorul s-a lăudat cu fiica lui în „The New Yorker”, spunând că „Victoria e o actriță bună, vorbește perfect spaniola. Când era mică, i-am spus bonei ei să-i vorbească doar în spaniolă și a învățat ușor limba…”, a declarat Tommy Lee. Însă Victoria s-a retras din actorie destul de repede și tot ce-a mai făcut în legătură cu Hollywoodul a fost să-și însoțească tatăl la premiere, pe covorul roșu. Din păcate, aceste momente tată-fiică nu vor mai exista de-acum înainte…

foto - Profimedia



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
FotoJet (6) jpg
banner cristina siscanu png
164642266 10159202463693838 5061416091333533888 n jpg
iulia albu jpg
image png
Mihai Onilă a fost operat de urgență
banner florin bruescu png
image
image