Trupa cehă Pub Animals face show la Bucureşti şi la Iaşi

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pub Animals
Pub Animals

Trupa cehă PUB ANIMALS vine, pentru prima dată în România, să cucerească inimile studenţilor, în cadrul celui mai important festival studenţesc, UNIFEST, aflat la cea de-a 13-a ediţie

Aventura românească a celor 8 băieţi simpatici de la Pub Animals începe cu concertul de luni, 10 noiembrie, ora 20, la Sala Polivalentă, când vor deschide show-ul trupei Vunk, urmat de un party menit să-i distreze pe studenţi până dimineaţă, pe un set marca DJ Dani. La eveniment sunt aşteptaţi peste 6.000 de studenţi de la toate universităţile şi facultăţile din Capitală, accesul acestora făcându-se pe baza invitaţiilor din partea asociaţiilor studenţeşti.

Al doilea popas al trupei va fi la Iaşi, marţi, 11 noiembrie, în club Dublin, unde Pub Animals cântă pe aceeaşi scenă cu Fără Zahăr.

Pub Animals încheie seria de concerte în România cu show-ul de la Cluj, în clubul Bamboo, în data de 13 noiembrie, alături de Paraziţii.

Trupa PUB ANIMALS s-a lansat în 2010 cu albumul „Safar-i”, cu care au câştigat premiul  Grammy din Cehia pentru cel mai bun debut. Piesa care i-a consacrat este „Elephantman”, single al cărui videoclip e colorat şi plin de umor jucăuş.

Trupa e formată din 8 membri: Pavel Podruh (voce), Štěpán Hebík (voce şi trombon), Jakub Hebík (tobe), Michael Říha (clape), Vít Heřman (chitară), Petr Bidlo (bas), Jan Hlaváč (trompetă), Kristián Halada (saxofon). Pub Animals plănuiesc să facă, în viitorul apropiat, o serie de colaborări cu artişti de top din muzica românească. Astfel, pe lângă concertele din cadrul UNIFEST, artiştii cehi au plănuit şi o serie de întâlniri şi schimburi de experienţă cu producători şi compozitori din industria muzicală din România.

Website: http://www.pubanimals.cz/2014/

Aflat la cea de-a 13-a ediţie, UNIFEST aduce cultura, arta şi educaţia nonformală mai aproape de studenţi.  Cu peste 300 de evenimente în 18 oraşe universitare, festivalul oferă 20.000 de bilete gratuite la muzee, filme, Ateneu sau spectacole de teatru, operă şi operetă. Teatru, folk şi muzici bune, book exchange, cros ori maratonul de scurtmetraje sunt doar câteva dintre elementele ce fac din UNIFEST cel mai de succes festival studenţesc.

Festivalul UNIFEST este organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR), o organizaţie umbrelă, la nivel naţional, care reuneşte peste 100 de asociaţii studenţeşti şi de tineret din 17 centre universitare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner Anca serea png
banner rica raducanu jpg
Dan Negru, foto Instagram jpg
katherin martin short gettyimages jpg
banner dinu maxer jpg
banner andreea balan jpg
Andreea Bălan, nuntă cu 250 de invitați și un decor de vis cu peste 30.000 de flori
banner gabriela cristea png
image
image