Actorul Allan Rich, din filmul „Serpico”, a murit la 94 de ani. A fost pe lista neagră de la Hollywood

Ultima actualizare:

    Actorul Alan Rich a murit la vârsta de 94 de anifoto: AFP
Actorul Alan Rich a murit la vârsta de 94 de anifoto: AFP

Actorul Allan Rich, inclus pe lista neagră la Hollywood la începutul carierei şi cunoscut apoi pentru roluri din filme ca „Serpico” şi „Amistad”, a murit la vârsta de 94 de ani.

Potrivit Variety, citat, de News.ro, Alan Rich era internat la Lillian Booth Actors Home din Englewood (New Jersey) şi a murit pe 22 august.

Între cele mai importante roluri interpretate de el se numără cel al procurorului Herman Tauber din „Serpico” (1973), regizat de Sidney Lumet, al judecătorului Juttson în „Amistad” (1997) al lui Steven Spielberg şi al directorului de televiziune Robert Kintner în „Quiz Show” al lui Robert Redford.

Soţia lui, Elaine, manager personal al lui Fran Drescher, Peter Marc Jacobson şi Dixon, a murit în 2015. Ei au fost căsătoriţi timp de 62 de ani şi au avut doi copii.

Familia a cerut ca, în memoria tatălui, să fie făcute donaţii pentru organizaţia nonprofit Global Play Brigade, care îi sprijină pe cei afectaţi de pandemia de Covid-19.

Alan Rich, pe lista neagră de la Hollywood pentru susținerea drepturilor civile

Născut Benjamin Norman Schultz pe 8 februarie 1926, la New York, Rich a debutat pe Broadway în 1943, în „I’ll Take the High Road”, produs de Milton Berle, care i-a devenit prieten. A mai lucrat cu Edward G. Robinson, Claude Raines, Ralph Bellamy, Jack Palance, Kim Hunter şi Henry Fonda. Între spectacolele în care a jucat se află „Career Angel”, „Darkness at Noon” şi „The Emperor’s Clothes”.

La jumătatea anilor 1940, Rich făcea parte din Theatrical Action Committee to Free Willie McGee, comitet care cerea absolvirea unui bărbat de culoare din Mississippi condamnat pentru viol în 1945 şi electrocutat în 1951. Susţinerea lui Rich a drepturilor civile a făcut ca numele lui să apară în Red Channels, lista neagră de la Hollywood.

Fără să mai poată juca, a devenit agent de bursă şi şi-a deschis o firmă de brokeraj. Ulterior, a deschis Allan Rich Galleries pe Madison Avenue. A publicat o serie de litografii ale lui Salvador Dali şi a scris un scenariu despre escapadele lor în lumea artei. Rich l-a ajutat şi pe George Hurrell să fie redescoperit pentru portretele starurilor Epocii de Aur de la Hollywood. 

Alan Rich a învățat-o actorie pe Sharon Stone

A revenit la actorie la începutul anilor 1960, iar în 1966 a jucat în „Journey of the Fifth Horse” alături de Dustin Hoffman.

Între programele de televiziune la care a luat parte se numără „Armstrong Circle Theatre”, „Naked City”, „All in the Family”, „Baretta”, „Kojak”, „NYPD Blue”, „Happy Days”, „The Nanny” şi „Curb Your Enthusiasm”

Allan Rich şi-a dezvoltat propria tehnică de actorie, detaliată în cartea sa „A Leap From the Method”. Între elevii lui s-au numărat Sharon Stone, Jamie Lee Curtis, Rene Russo, Donna Dixon, Alan Thicke şi Larry Miller.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton Printul Louis Printesa Charlotte foto getty images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan cu victor cornea la roland garros jpg
Johnny Depp Festivalul de la Cannes FOTO AFP jpg
Cabral si Andreea Ibacka Foto Facebook
oana radu colaj facebook jpg
image png
cub ioana ginghina animat gif
michael douglas catherine zeta jones profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net