Actrița Allison Mack din „Smallville”, condamnată la închisoare. Făcea parte dintr-o sectă de sclave sexuale

Actrița Allison Mack din „Smallville”, condamnată la închisoare. Făcea parte dintr-o sectă de sclave sexuale

Ultima actualizare:

    Actrița Allison Mack a fost condamnată la trei ani de închisoareFoto: Getty
Actrița Allison Mack a fost condamnată la trei ani de închisoareFoto: Getty

Actrița Allison Mack (38 de ani), cunoscută pentru rolul său din serialul ''Smallville'', a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru apartenenţa sa la secta DOS, o organizaţie piramidală de sclave sexuale iniţiată de Keith Raniere. Ea a primit o pedeapsă redusă după ce a colaborat cu autorităţile.

Dacă nu colabora cu autoritățile, Allison Mack risca să petreacă între 14 și 17 ani după gratii. Judecătorul Nicholas Garaufis a stabilit în cele din urmă o pedeapsă de trei ani pentru fiecare dintre cele două capete de acuzare (şantaj şi conspiraţie în vederea comiterii acestei infracţiuni), ambele sentinţe putând fi ispăşite concomitent, potrivit Digi24

Allison Mack a dezvăluit echipei procurorului federal din Brooklyn informaţii importante vizând mecanismul de funcţionare a DOS, precum şi asupra acţiunilor lui Keith Raniere. Actriţa a dezvăluit că gurul îşi punea colaboratoarele din cadrul organizaţiei să recruteze femei şi să le oblige să întreţină relaţii sexuale cu el.

Actriţa, care a interpretat rolul celei mai bune prietene a lui Clark Kent în ''Smallville'' (2001-2011), a furnizat totodată anchetatorilor înregistrarea unei conversaţii cu Keith Raniere, care s-a dovedit crucială pentru acuzare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Nadine are un fiu cercetaș La 15 ani Noah face alegeri importante
banner vedete la facultate png
Matt Damon în Odiseea (fotografie de Melinda Sue Gordon / © Universal Studios)
banner nick radoi jpg
Jennifer Lopez concert decembrie 2025 Facebook Jennifer Lopez jpg
Iustina Loghin si Cornel Luchian, foto Instagram side jpg
rares cojoc captura video jpg
banner matilda zmarandescu png
image
image