Al Bano şi Romina, din nou împreună

Ultima actualizare:
Nu se sfiesc să meargă  la braţ pe stradă
Nu se sfiesc să meargă la braţ pe stradă

Pentru prima oară moderează o emisiune! Al Bano şi Romina Power sunt din ce în ce mai apropiaţi, la 22 de ani după ce s-au despărţit. Din această cauză, se vorbeşte pe la colţuri că ar fi din nou împreună.

Începând din 22 ianuarie şi până la 4 martie, în fiecare vineri, Al Bano (72 de ani) şi Romina Power (64 de ani) pot fi văzuţi ca moderatori ai emisiunii “Così lontani così vicini” la canalul de televiziune Rai 1. Încă de la primele ediţii, programul s-a bucurat de un imens succes datorită faptului că publicul îi vrea din nou soţ şi soţie, ca atunci când erau în mare vogă. După aproape două decenii, în care nici măcar nu şi-au vorbit, cei doi cântăreţi par tot mai apropiaţi. Astfel, au apărut zvonurile că au redevenit un cuplu şi în viaţă, nu numai pe scenă. “Am depăşit neînţelegerile şi acum am regăsit respectul reciproc”, a spus recent Al Bano, dezvăluind că i-a fost greu să o convingă pe Romina să apară împreună la emisiune.

“Am avut rezerve până în ultima clipă, dar e un program care îmi place, fiindcă ajută persoane despărţite să se regăsească”, a recunoscut interpreta. Întrebată dacă e adevărat că cei doi sunt din nou un cuplu cu adevărat, Loredana Lecciso (43 de ani), care a fost partenera lui Al Bano în perioada în care acesta era la cuţite cu Romina, a spus: “Fiecare îşi trăieşte viaţa în plină libertate“, adăugând importanţa de a se adapta schimbărilor şi de a depăşi trecutul. Făcând un joc de cuvinte de la titlul show-ului, “Così lontani così vicini” (n.r. în traducere “Aşa de depărtaţi, aşa de apropiaţi”), Al Bano a declarat că a învăţat, datorită acestei emisiuni, să fie mai apropiat decât îndepărtat de Romina. Această aluzie, ca şi apropierile lor din timpul programului de televiziune, i-a făcut pe fani să creadă că s-au împăcat şi că ar fi din nou un cuplu care se iubeşte şi dincolo de ecran. Cei doi au cântat pentru prima oară împreună, după divorţ, în Rusia, în 2013. Apoi au mai urcat pe scenă şi cu alte ocazii, între care şi la Bucureşti, în 2014.


    1985. Erau căsătoriţi  şi în mare vogă,  la Sanremo
1985. Erau căsătoriţi şi în mare vogă, la Sanremo

S-au împăcat după 19 ani

1985. Erau căsătoriţi  şi în mare vogă,  la Sanremo
1985. Erau căsătoriţi şi în mare vogă, la Sanremo

Al Bano şi Romina Power, fiica actorului Tyrone Power, s-au căsătorit la 26 iulie 1970 şi au adus pe lume patru copii: Yilenia (născută în 1970), Yari (42 de ani), Cristel (30 de ani) şi Romina Jolanda (28 de ani). Celebrul cuplu s-a destrămat în urma divorţului din 1999, cauzat de dispariţia fiicei lor, Yilenia, în 1994, în SUA. Al Bano a acuzat-o mereu pe Romina că şi-a iniţiat fiica dispărută în consumul de droguri, ceea ce ar fi dus la marea nenorocire.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net