Amitabh Bachchan, unul dintre cei mai apreciați actori indieni, depistat pozitiv cu COVID-19
Amitabh Bachchan, unul dintre cei mai cunoscuți actori de film din India, a fost testat pozitiv pentru Covid-19. Dezvăluirea a fost făcută chiar de către celebrul actor prin intermediul unui mesaj scris pe pagina personală de Twitter. În urma mesajului său s-a creat un val de solidaritate, iar starul a primit nenumărate încurajări atât din partea colegilor de breaslă, cât și a fanilor de pretutindeni.
Am fost testat pozitiv pentru coronavirus, mutat la spital, autoritățile au fost anunțat de către personalul spitalului, iar toți colegii mei de platou au fost testați la rândul lor și așteaptă acum rezultatele" a fost mesaul scris de către Amitabh Bachchan pe contul personal de Twitter.
Atât el, cât și fiul său de 44 de ani au fost transportați la spitalul Nanavati din Mumbai întrucât prezentau simptome ușoare ale noului virus. Actorul și fiul au fost diagnosticați pozitiv, însă restul familiei nu.
Amitabh a lansat un apel prin care le-a sugerat tuturor celor are au intrat în contact cu el îl ultimele 10 zile să se ducă de urgență la cea mai apropiată instutuție medicală pentru a se testa.
Știrea potrivit căreia actorul și fiul său au fost testați pozitiv a făcut înconjurul lumii cu rapiditate, iar printre cei care au transmis mesaje de încurajare s-au numărat actrița Sonam K Ahuja și jucătorul de cricket, Irfan Pathan.
"Dragă Amitabh,mă alătur întregii națiuni și îți doresc recuperare rapidă! Până la urmă, ești idolul milioanelor de oameni din această țară, un adevărat superstar! Cu toții vom avea grijă de tine. Cele mai bune urări și o recuperare cât mai rapidă", a fost mesajul pe care l-a transmis însuși ministrul Sănătății din India, Harsh Vardhan.
Bachchan a devenit celebru la în anii 70 şi a câştigat numeroase premii. Franţa i-a acordat titlul Legiunii de Onoare pentru contribuția deosebită pe care a adus-o la dezvoltarea cinematografiei la nivel mondial.
India se confruntă cu o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor cu noul virus, având un total care depășește cifra de 821.000 și ocupând locul trei în lume în topul celor mai multe persoane infectate. În țară există plângeri privind atât efectuarea unui număr scăzut de teste, cât și existența unui personal medical insuficient pentru a face față cu bine provocării reprezentate de coronavirus.