Angelina Jolie, alături de toți cei șase copii ai ei, la premiera filmului pe care l-a regizat

Ultima actualizare:
Angelina Jolie, alături de toți cei șase copii la premiera filmului pe care l-a regizat
Angelina Jolie, alături de toți cei șase copii la premiera filmului pe care l-a regizat

Angelina Jolie (42 de ani) a participat la un festival cinematografic unde și-a lansat filmului pe care l-a realizat („First They Killed My Father”), dar i-a luat pe toți cei șase copii să o susțină în fața unui public numeros. S-ar putea spune că actriță a făcut o adevărată afacere de familie din acest film.

Angelina și-a pus la bătaie talentele dobândite în spatele camerelor de filmat pentru a spune o poveste ruptă parcă din sufletul ei. Daily Mail a precizat că premiera filmului a avut loc în cadrul Festivalului de Film Telluride, din Colorado (Statele Unite).

Îmbrăcată cu o rochie simplă, albă și apelând la puțin machiaj care nu prea i-a ascuns semnele lăsate de suferința despărțirii de Brad Pitt, Angelina Jolie a fost însoțită de toți cei șase copii, momentul fiind surprins într-o fotografie de grup plină de emoție. Fiul de 16 ani, Maddox Chivan Jolie-Pitt, ale cărui origini se regăsesc în Cambodgia, locul unde s-a turnat filmul, este și producător executiv al peliculei mamei sale deoarece a ajutat la realizarea acestui proiect, el oferind asupra poveștii perspectiva unui copil. Angelina, câștigătoare a unui premiu Oscar, este regizorul, producătorul și co-scenarista filmului „First They Killed My Father”.


    Angelina Jolie, alături de toți cei șase copii la premiera filmului pe care l-a regizatFoto: Getty
Angelina Jolie, alături de toți cei șase copii la premiera filmului pe care l-a regizatFoto: Getty

Povestea peliculei are la bază cartea scrisă de Loung Ung, azi, o activistă a drepturilor omului, fiind, de asemenea, o surpavieșuitoare a necruțătorului regim Khmer Rouge, din Cambodgia. A reușit să ajungă în Statele Unite pe când avea doar zece ani.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Emil Rengle, foto Facebook jpg
Gabriel Cotabiță a avut o nouă șansă la viață în anul 2015  după ce a suferit un infarct într-o sală de fitness
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
Violeta Banica si Andreea Marin, foto Instagram jpg
Pentru Adina Halas programul de somn este foarte important
Dani Oțil, Gabriela Prisacariu, foto Instagram jpg
Loredana Groza, foto Instagram jpg
Mara Banica, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net