Angelina Jolie are un fiu furat?

Angelina Jolie are un fiu furat?

Ultima actualizare:

    Angelina împreună Maddox și zaharaFoto: Getty Images
Angelina împreună Maddox și zaharaFoto: Getty Images

Angelina Jolie îl are un fiu adoptiv furat? Actrița a intrat într-un mare scandal.

Maddox (19 ani), fiul adoptiv al actriței Angelinei Jolie (46 de ani), este posibil să fi fost furat de la familia în care s-a născut în Cambodgia. Un documentar încearcă să facă lumină în acest scandal. Angelina l-a adoptat printr-o filieră dubioasă, ce folosea practici injuste, și acum are probleme, scrie ziarul ”The Sun”. Așa că a ieșit la iveală ideea că, practic, actrița l-ar fi furat pe Maddox de la părinții biologici.

Angelina siusține că Maddox e orfan

Angelina Jolie a spus mereu că părinții lui Maddox sunt morți. Însă mai nou a apărut zvonul că băiatul, adoptat de actriță în 2002, ar fi fost de fapt furat de la familia sa biologică. Ca să-l înfieze, Angelina a apelat la serviciile agenției Seattle International Adoptions fondată de Lauryn Galindo, care a fost condamnată un an mai târziu de justiție pentru falsificarea de documente în scopul de a obține vize americane pentru copii. Unele adopții ar fi fost făcute cu practici contrare eticii. Printre aceste adopții se numără cea a lui Maddox. Este posibil ca acesta să fi fost smuls de la mama lui de traficanții de copii. Realizatorul documentarului ”The Stolen Children” va merge în Cambodgia pentru a descoperi adevărul despre sutele de copii adoptați prin agenția Seattle International Adoptions.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anca dumitra jpg
Design fără titlu (9) png
vica blochina dezvaluiri iubit jpg
gabriela cristea si tavi clonda sicilia jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Audrey Hepburn jpeg
Afacerea pentru copii pe care Sorana de la A.S.I.A. a pus-o pe picioare
Rocsana Marcu, uimită de cum gestionează Dubaiul situația îngrijorătoare  în urma bubuiturilor și a închiderii spațiului aerian
banner diana matei png
image
image