Angelina Jolie: "Brad mă calcă pe nervi!"

Angelina Jolie: "Brad mă calcă pe nervi!"

Ultima actualizare:
În aprilie, Brad a apărut cu o ditamai vânătaia pe obraz. Să fi fost o poliţă mai veche plătită de Angelina?
În aprilie, Brad a apărut cu o ditamai vânătaia pe obraz. Să fi fost o poliţă mai veche plătită de Angelina?

Angelina Jolie (40 de ani) recunoaşte în premieră absolută că a avut momente când i-a venit să îi dea cu ceva în cap soţului ei, Brad Pitt (51 de ani).

Actriţa pune asta pe seama stresului şi a nervilor de la filmările “By the sea”, proiect la care au lucrat împreună. Cei doi actori au filmat între 19 august 2014 până pe 10 noiembrie 2014.

Ea zice că, deşi abia se căsătoriseră oficial de câteva săptămâni, s-au şi despărţit când erau în largul mării, dar că după ce au revenit la mal, în Malta şi s-au întâlnit cu cele 6 odrasle, au revenit la sentimente mai bune. “A fost o încărcătură emoţională imensă şi nervii au răbufnit. Chiar dacă personajele nu seamănă cu noi, am simţit că înnebunim. Bine că nu aducem munca acasă pentru că ajungeam să ne luăm la bătaie”, a declarat Angelina.

În aprilie 2015, însă Brad a apărut în public cu o ditamai zgârietura pe obraz. O mai fi rămas ceva din nervii de pe mare?


    În aprilie, Brad a apărut cu o ditamai vânătaia pe obraz. Să fi fost o poliţă mai veche plătită de Angelina?Foto: Guliver/Splashnews
În aprilie, Brad a apărut cu o ditamai vânătaia pe obraz. Să fi fost o poliţă mai veche plătită de Angelina?Foto: Guliver/Splashnews


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
Cheloo The Four Cei4 jpeg
calin donca colaj facebook jpg
Raicu Andreea jpg
felix mihaela radulescu instagram jpg
image
image