Anne Hathaway, de la fată cuminte la femeia sexy și hot, într-un nou pictorial

Ultima actualizare:

Actrița, deși una foarte populară și talentată, n-a stat prea mult în lumina reflectoarelor, în ultima vreme. Asta pentru că dintotdeauna și-a păstrat imaginea de fată perfectă și cuminte, extrem de ambițioasă și de optimistă, dar nu îndeajuns de sexy. Dar după mult timp, Anne a pozat superb pentru revista Harper’s Bazaar și a arătat adevărul gol-goluț. Ei bine, oarecum...

“Mulți oameni mi-au spus că nu pot să joc rolul ăsta sau celălalt”, mărturisește frumusețea de 30 de ani. “Nici nu mai yic de câte ori mi s-a spus că nu sunt sexy. Dar sunt foarte multe lucruri. Doar pentru că nu îmi afișez ostentativ senzualitatea nu înseamnă că nu pot juca acest rol. Asta fac, eu devin multe caractere, folosește-ți imaginația, prietene!”.

Starul din “Diavolul se îmbracă de la Prada” sau fabulosul musical “Mizerabilii” a reapărut în centrul atenției cu un look nou, mai proaspăt și mai provocator, iar pictorialul publicației o demonstrează cu vârf și îndesat. Semi-nud, acoperită inspirat de o inimă mare – poate puțin cinism cu referire la romantismul pe care-l transmite actrița? – dar și într-un décor roșu sângeriu, purtând ținute focoase sau clasice, cu un machiaj dramatic și buze pline, Anne Hathaway nu mai reprezintă o imagine de fată simpatică și drăgălașă, ci o femeie talentată, inteligentă și seducătoare.

O vom putea urmări pe actriță jucând în noul film “Interstellar”, care are premiera în curând, pe 7 noiembrie, în România. 

Vezi foto



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jennifer Lopez concert decembrie 2025 Facebook Jennifer Lopez jpg
oase maria pitica1 jpeg
gabriela cristea (1) jpg
image jpeg
Otil jpg
foto1 scumpiri copy jpg
banner dorian popa jpg
victoria principal captura video jpg
image
image