Au ajuns de nerecunoscut. Celebrităţile care au devenit victimele operaţiilor estetice FOTO

Ultima actualizare:
John Travolta în 1975(stânga) şi acelaşi actor la 40 de ani distanţă (dreapta)
John Travolta în 1975(stânga) şi acelaşi actor la 40 de ani distanţă (dreapta)

Fie că este vorba despre un nou proiect cinematografic de anvergură sau de o încercare nereuşită pe masa de operaţie a chirurgului plastician, aceste celebrităţi par de-a dreptul schimbate faţă de odinioară. Să fie de bine sau de rău?

În multe cazuri, chipurile de nerecunoscut arată că au fost sau sunt, din păcate, victimele goanei după frumuseţe. Însă există şi excepţii care arată că poţi înflori în mod neaşteptat de frumos odată cu vârsta!

John Travolta


    John Travolta în 1975(stânga) şi acelaşi actor la 40 de ani distanţă (dreapta)Foto: Getty Images
John Travolta în 1975(stânga) şi acelaşi actor la 40 de ani distanţă (dreapta)Foto: Getty Images

Poate că actorul de 61 de ani se menţine cât de cât la momentul actual, însă chipul său din tinereţe este cel care l-a consacrat aproape ca unul din bărbaţii hot ai vremii. Aici, în 1975, pe când avea un chip de don juan, total nealterat de chirurgia plastică. Păcat că acum arată ca o figură de ceară din muzeu...

Lista completă de vedete de nerecunoscut: victimele operaţiilor estetice nereuşite şi efectele vârstei o puteţi găsi în OK! Magazine



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
seicaru jpg
Jane Seymour, foto Instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Andreea Banica, foto arhiva jpg
banner maina almasan jpg
Dan Negru, Cluj Napoca, foto Instagram, Shutterstock jpg
Gabriela Otil, sedinta foto in Maldive, foto Instagram jpg
banner elodia png
image
actualitate.net
image
actualitate.net