Beyonce şi Jay-Z, cu mască şi în avionul privat. Au fost însoțiți de copii și de o armată de bone
Cuplul de un miliard de dolari, Beyonce (38 de ani) şi soţul ei, Jay-Z (50 de ani), au aterizat vineri pe aeroportul East Hamptons, din New York. Însoţiţi de o armată de bone, asistenţi personali, bodyguarzi şi alţi angajaţi care nu aveau mască, starurile şi-au luat toate măsurile de precauţie.
Cu virusurile nu e de glumă! Jay-Z şi Beyonce ştiu cel mai bine, având în vedere că inconştienţa multora a făcut ca bilanţul celor patru luni de COVID-19 să facă peste 122.000 de victime în SUA. Criza produsă de noul coronavirus i-a prins pe Beyonce şi pe Jay-Z la vila lor din Los Angeles, pe care au cumpărat-o în urmă cu şase ani pentru că era căminul ideal pentru Blue Ivy (8 ani). Au stat cuminţi în izolare fiind serviţi de o armată de angajaţi şi bonele gemenilor Rumi şi Sir, ambii de trei anişori. Odată cu relaxarea restricţiilor privind răspândirea virusului, ei s-au suit în avionul privat şi au revenit la conacul lor din Hampton, New York. Vineri au fost surprinşi aterizând pe aeroportul East Hampton din Long Island.
Îmbrăcaţi în Adidas, Puma şi cu o şapcă La Dodgers pe cap, starurile au fost printre singurele persoane din avion care au purtat mască la debarcare. Cântăreaţa care a dat lovitura recent cu piese ”Drunk in Love” a coborât ţinând-o în braţe pe Rumi, în timp ce Jay-Z, a coborât cu Sir. Implicaţi activ în manifestaţiile legate de uciderea lui George Floyd, Beyonce şi Jay-Z s-au trezit daţi în judecată de cântăreaţa Lenora Antoinette Stines, a cărei voce apare la începutul cântecului Black Effect de pe albumul de familie intitulat ”Everything is Love”. Stines a fost deranjată de faptul că albumul îi are ca autori pe cei doi soţi Carter şi e foarte supărată că numele ei nu a fost menţionat pe copertă. Jay-Z şi Beyonce speră să ajungă la o înţelegere cu Stines şi să evite procesul, care le poate da peste cap planurile de promovare a albumului.