«Birdman», favorit la premiile Oscar 2015
Filmul regizat de mexicanul Alejandro Gonzalez Innaritu se laudă cu două Globuri de Aur şi încă 130 de statuete câştigate în doar câteva luni şi este considerat de specialişti favoritul la premiile Oscar 2015.
Pelicula «Birdman» este cotată ca favorită la categoria "Cel mai bun film" la premiile Oscar 2015, în timp ce Michael Keaton, fost interpret al lui Batman, are mari şanse să ia trofeul pentru "Cel mai bun actor". Filmul ne spune povestea unui fost interpret de supererou care încearcă să revină în lumina reflectoarelor după ce lumea filmului l-a uitat. Keaton prezintă drama interioară a bărbatului care refuzând o noua colaborare pentru a patra serie din franciza Birdman este tras pe linie moartă de producători. Lumea ascunsă a Hollywood-ului a înregistrat mai multe drame de acet gen, oamenii care finanţează proiectele având de obicei marea putere în industria filmului şi capacitatea de a face pe cineva vedetă sau de a-l îngropa.
«Birdman», favorit la premiile Oscar 2015. Părerea specialiştilor români
„Ceea ce reuşeşte să facă Innaritu, este să facă poezie. Când treci dincolo de povestea personajului, când treci dincolo de mişcările de camere, când reuşeşti să construieşti această poveste care m-a ţinut cu sufletul la gură, când reuşeşti să ţii un spectator în priză până la capăt ca la un film poliţist, deşi e despre un actor bătrân care se confruntă cu propriii lui demoni, înseamnă că faci cinematografie”, spune George Mihalcea, critic de film pentru digi24.ro.
Regizorul Tudor Giurgiu îşi doreşte ca Michael Keaton să câştige titlul de cel mai bun actor la premiile Oscar 2015. „M-aş bucura să câştige Michael Keaton pentru Birdman, la fel pentru că e un actor care a avut evoluţii oscilante, dar Hollywood-ului îi place genul ăsta de personaje care se reinventează din propria cenuşă şi cred că rolul pe care l-a făcut în acest film pare aşa, din tot ce am văzut, un comeback strălucitor”, a declarat acesta.