Bon Jovi s-a făcut producător de vin
Cântăreţul Jon Bon Jovi este înnebunit după vinul rozé căruia îi spune în glumă „suc roz”. De aceea, starul a lansat propriul brand de vin rozé împreună cu fiul lui Jesse Bongiovi (23 de ani).
Cântăreţul şi compozitorul Jon Bon Jovi (55 de ani), pe numele adevărat John Francis Bongiovi, s-a apucat de afaceri. Împreună cu fiul său cel mare, Jesse Bongiovi, starul a lansat un nou sortiment de vin, pe gustul său. Ei au fost ajutaţi de producătorul francez de vinuri, Gerard Bertrand (53 de ani). Noul vin al lui Bon Jovi se numeşte Diving Into Hampton Water. “Crearea acestui vin împreună cu Gerard a fost la fel de creativă pentru mine precum colaborarea cu un nou compozitor. Gerard şi-a folosit priceperea de producător de vin ca un muzician talentat. Şi faptul că am lucrat împreună cu fiul meu pentru noul brand de vin a fost o experienţă uimitoare”, a spus cântăreţul, foarte emoţionat.
“Am încercat vinurile rozé de pe întreg globul. Dar când i-am făcut o vizită lui Gerard, ne-am dat seama că, pe o linie întreagă de coastă a Franţei, se produc vinuri după cele mai bine ţinute secrete de pe pământ”. După ce a călătorit în sudul Franţei, Jon Bon Jovi, şi-a dat seama că el şi Gerard au ceva mai mult decât vinul în comun. “Am descoperit că amândoi iubim familia, mâncarea, prietenii şi desigur vinul şi muzica”, a dezvăluit artistul. Bon Jovi mai are alţi trei copii, Stephanie, de 24 de ani, Jacob, de 15 ani, şi Romeo, de 13 ani, împreună cu soţia sa, Dorothea, care i-a fost colegă de liceu şi are aceeaşi vârstă ca şi el. Ei s-au căsătorit în anul 1989 şi, de atunci, sunt nedespărţiţi, deşi cântăreţul are nenumărate fane care îl adoră. Au împreună patru copii şi îşi doresc să rămână alături până la moarte. Vinul Diving Into Hampton Water, care costă 25 $ (circa 95 de lei), sticla, cu un conţinut de alcool de 14%, va ajunge pe rafturile magazinelor la primăvară. Alţi artişti care au mai lansat vinuri sunt: Fergie, Kate Hudson, Drew Barrymore şi Sting. Brad Pitt şi Angelina Jolie au început de asemenea să producă vin înainte de a se despărţi.
Şi ei fac afaceri cu băuturi alcoolice