Braziliencele au încins atmosfera pe Wembley! Nu şi brazilienii

Ultima actualizare:

    Sud-americancele s-au simţit ca pe sambodrom, iar băieţii lui Tite, ca acasăFoto: EPA
Sud-americancele s-au simţit ca pe sambodrom, iar băieţii lui Tite, ca acasăFoto: EPA

Marţi seara s-a jucat la Londra una dintre cele mai tari partide amicale ale finalului de an! Una, nu neapărat cea mai tare, pentru că la aceeaşi oră, la Koln, Germania şi Franţa ofereau un electrizant 2-2, în contrapondere cu egalul nul de pe Wembley. Au fost însă lucruri de văzut şi în capitala Angliei!

Neymar şi compania au venit în Marea Britanie nu doar cu ce aveau ei mai bun disponibil în materie de fotbalişti, ci şi cu recuzita feminină aferentă! Mai exact, sud-americanii au oferit celor peste 70.000 de spectatori un show de zile mari. Câteva fete ale unei şcoli de samba din Rio de Janeiro s-au costumat ca la celebrul carnaval care are loc în fiecare lună februarie şi au defilat pe marginea terenului de joc înainte de fluierul de start al portughezului Soares Dias. Voluptoasele domnişoare au fost aplaudate la scenă deschisă şi mulţi britanici au promis că le vor vizita în această iarnă chiar la ele acasă pentru a mai scăpa de frigul insular. Acesta a fost primul şi ultimul moment incendiar al serii, Hart şi Alisson închizând porţile pentru un 0-0 care, dacă n-ar fi fost fetele, i-ar fi făcut pe mulţi să regrete că au plătit 100 de lire pe bilet!

    Dansatoarele profesioniste au încins atmosfera înaintea amicalului Anglia - Brazilia, încheiat 0-0Foto: EPA
Dansatoarele profesioniste au încins atmosfera înaintea amicalului Anglia - Brazilia, încheiat 0-0Foto: EPA

    Englezii au fost încântaţi de dieea organizatorilor şi s-au delectat cu formele sud-americancelor. Mulţi n-au mai văzut asta de la Mondialul din 2014Foto: EPA
Englezii au fost încântaţi de dieea organizatorilor şi s-au delectat cu formele sud-americancelor. Mulţi n-au mai văzut asta de la Mondialul din 2014Foto: EPA

    Brazilienii au vrut prni acest gest să-şi promoveze ediţia din 2018 a Carnavalului de la Rio, care se va disputa între 9 şi 14 februarieFoto: EPA
Brazilienii au vrut prni acest gest să-şi promoveze ediţia din 2018 a Carnavalului de la Rio, care se va disputa între 9 şi 14 februarieFoto: EPA

    Nimeni nu le bate la costumaţie pe dansatoarele de samba, dar acum au trebuit să improvizeze ceva cu mâneci lungi, de culoarea pielii, pentru că la ora jocului au fost 8 grade şi fetele nu sunt obişnuite cu aşa prăpădFoto: EPA

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net