Britney Spears, dată afară din juriul X Factor pentru că este "plictisitoare"

Ultima actualizare:

    Britney Spears la X Factor
Britney Spears la X Factor

După ce ratingul finalei X Factor din Statele Unite a scăzut dramatic, trebuia să existe un ţap ispăşitor, iar de data aceasta este Britney Spears.

Potrivit Daily Mail, Simon Cowell este pregătit să o concedieze pe Britney, deoarece ar fi dorit-o pe "Britney cea nebună, dar a primit-o pe Britney cea plictisitore".

Dacă acest lucru se întâmplă, asta înseamnă că Spears, mamă a doi copii, a rezistat numai un sezon, deşi a fost unul în care ea a depus eforturi din plin.

O relatare din Us Weekly indică faptul că şi contractul lui Britney, semnat pentru 15 milioane de dolari, a avut de-a face cu decizia lui Cowell, o sursă anonimă declarând pentru publicaţie: "Au plătit toţi banii ăştia pentru ca ea să spună: «Uimitor!» şi să bată anemic din palme".

Un altul a confirmat că Britney e pe picior de plecare.

Simon, în schimb, susţine că nu ştie ce decizie va lua în cele din urmă: "Nu ştiu încă, sincer să fiu. Nu am avut încă această discuţie cu ea ca să ştiu dacă mai vrea, ce alte angajamente mai are".

După sezonul iniţial, unul dezamăgitor, Cowell le-a dat afară din juriu pe Paula Abdul şi pe Nicole Scherzinger, dar şi pe gazda Steve Jones, în ianuarie. După aceea, a plecat în căutarea unui nume răsunător care să figureze pe contract şi nimeni nu s-a putut opune deciziei lui de a o coopta pe Britney Spears în echipă, dată fiind reputaţia sa.

Din păcate, însă, blonda a părut mereu departe de spectacolul din faţa ei, iar cifrele de audienţă au arătat o scădere a numărului de telespectatori cu aproximativ 18% faţă de sezonul precedent.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner mugur mihaescu png
colaj casa (37) jpg
image png
Leacul Gherghinei Stancu jpg
temisan jpg
banner copii vedetelor png
banner claudia pavel cream png
alina puscas instagram jpg
image
image