Câinii artistei Lady Gaga au fost răpiți. Bărbatul care îi plimba a fost împușcat
Doi dintre câinii cântăreței Lady Gaga au fost furați miercuri seară, iar bărbatul care se ocupa să îi plimbe a fost împușcat. Atacul a avut loc în Hollywood, Los Angeles.
Un suspect a tras cu pistolul semi-automat asupra bărbatului care plimba câinii, apoi a fugit cu doi dintre cei trei câini din rasa buldog francez.
Bărbatul împușcat a fost transportat la spital, însă nu se cunosc informații despre starea lui, a confirmat poliția din Los Angels pentru BBC.
Lady Gaga a oferit o recompensă celui care îi returnează câinii, Koji și Gustav. Al treiea câine, Miss Asia, a fugit și a fost recuperat mai târziu de poliție, potrivit independent.co.uk.
Cântăreața, pe numele său real Stefani Germanotta, se află la Roma, pentru filmarea unei pelicule de Ridley Scott.
Purtătorul ei de cuvânt a declarat că orice persoană care are informații despre locul în care se află câinii poate trimite un e-mail, "fără întrebări suplimentare".
Poliția din Los Angeles a confirmat că este căutat "un posibil suspect" care a fugit de la fața locului într-o mașină albă.
Ofiţerul Jeff Lee din cadrul Departamentului de Poliţie din Los Angeles (LAPD) a confirmat joi pentru Fox News că un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost împuşcat miercuri seară.
“Aseară, în jurul orei 21:40, au avut loc împuşcături la numărul 1500 pe strada North Sierra Bonita Avenue. Suspectul necunoscut, de sex masculin, a tras un foc de armă dintr-o locaţie necunoscută lovind victima de 30 de ani, de sex masculin”, a spus Lee.
Nu se știe cu exactitate dacă atacul a fost direcționat în mod clar către câinii lui Lady Gaga. Buldogul francez este o rasă foarte căutată în SUA, iar puii se vând cu un preț mediu de 2.000 de dolari. Puii care au un istoric excepțional pot ajunga la 10.000 de dolari bucata.