Cântăreaţa Demi Lovato, găsită inconştientă din cauza unei supradoze de heroină

Ultima actualizare:

    Demi se luptă de ani de zile cu dependenţa de droguri Foto:Getty
Demi se luptă de ani de zile cu dependenţa de droguri Foto:Getty

Cântăreaţa de origine americană, Demi Lovato (25 de ani), a fost spitalizată după ce medicii au găsit-o în stare de inconştienţă în casa sa din Statele Unite ale Americii. Potrivit primelor informaţii, artista ar fi luat o supradoză de heroină, însă doctorii au reuşit să o stabilizeze.

Publicaţia TMZ relatează că artista a fost găsită inconştientă când medicii au ajuns la domiciliul acesteia. Pentru a o stabiliza i-au administrat Narcan, un medicament folosit în cazul supradozelor de stupefiante. Cântăreaţa a fost transportată de urgenţă la spital unde va primi îngrijirile necesare. 

Lansată în muzică la 16 ani, după ce jucase într-un serial pentru adolescenţi, Demi s-a internat la dezintoxicare la 18 ani, după ce s-a luptat cu abuzul de substanţe interzise. Demi s-a confruntat cu mai multe probleme de ordin psihic, dar şi fizic. Ea a recunoscut că a avut bulimie, că s-ar fi rănit de una singură și că s-ar fi „autotratat” cu medicamente și alcool, pentru a-și amorți durerea. În plus, ea a recunoscut cu ceva timp în urmă că a consumat cocaină o bună perioadă de timp, chiar şi de două ori pe zi. 

Dezvăluirile despre existenţa zbuciumată a lui Demi au fost făcute în cadrul documentarului care povesteşte viaţa artistei. Se pare că problemele cântăreţei au rădăcini în copilărie, căci ea nu a avut o relaţie bună cu tatăl său, despre care a mărturisit că ar fi fost o persoană violentă şi cu probleme mintale. 

Vedete din întreg mapamondul, printre care se numără şi Ariana Grande, Ellen DeGeneres şi Brad Paisley, şi-au exprimat susţinerea faţă de Demi la scurt timp după ce vestea nefericită privind starea cântăreţei a fost făcută publică.  

Cântecele lui Demi, o mărturisire despre lupta cu drogurile 

Luna trecută, ea a lansat un cântec intitulat „Sober” („Curată” - n.r.) în care dezvăluia că şi-a pierdut drumul şia căzut, din nou, în patima stupefiantelor. „Mamă, îmi pare rău că nu mai sunt cuminte și tati, te rog să mă ierți pentru băuturile vărsate pe jos”, spun versurile cântecului, care se încheie cu alte versuri semnificative: „Îmi pare rău că am ajuns din nou aici, promit că voi cere ajutor/ N-am vrut, îmi plâng de milă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net