Cântărețul ceh Karel Gott a murit. Corina Chiriac a pierdut două mari iubiri în trei luni
Karel Gott, unul dintre cei mai cunoscuți artiști cehi, a decedat marți, 1 octombrie, la 80 de ani, potrivit presei din străinătate. Dar povestea lui de viață este una demnă de o carte, mai ales din perspectiva laturii sale amoroase. Artistul s-a iubit mai mulți ani cu inegalabila Corina Chiriac.
Conform detaliilor apărute în presă, citate de mediafax.ro, Karel Gott s-a stins din viață la 80 de ani, după ce a dus o luptă cruntă cu leucemia, timp de mai mulți ani.
Artistul s-a făcut remarcat la Eurovision, în 1968, atunci când a reprezentat Austria la celebrul concurs muzical european. Pe durata vieții, el a lansat peste 100 de albume și a vândut milioane de discuri în toată lumea.
Miercuri, 2 octombrie, preşedintele ceh Milos Zeman i-a adus un omagiu muzicianului: vestea morţii acestuia «este una foarte tristă pentru întreaga ţară. Karel Gott a fost un adevărat artist, care s-a dăruit altora». Însă nu toată lumea știe că el s-a iubit cu o artistă din România.
Corina Chiriac și Karel Gott s-au iubit în anii 80
Corina Chiriac l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia, iar la scurt timp, cei doi formau deja un cuplu. Interpretul avea mare succes la femeile frumoase, iar frumusețea Corinei l-a făcut să se îndrăgostească nebunește de ea. Cei doi au fost la un pas de căsătorie.
Corina Chiriac a făcut mult timp naveta în Republica Cehoslovacia, țara natală a iubitului ei, atât pentru concerte, cât și pentru a se întâlni cu el. Nu a fost să fie însă nici de data aceasta, unii speculând că la originea rupturii s-ar aflat oficialii comuniști de la București.
Corina Chiriac a ajuns totuși în fața altarului mult mai târziu, în SUA, în 1993, cu un un bărbat mult mai tânăr decât ea, un om de afaceri pe nume Virgil Anastasiu. Mariajul a durat însă numai patru ani, cei doi divorțând în 1997.
Atunci când Karel Gott a împlinit 80 de ani, Corina Chiriac a scris un mesaj emoţionant pe contul ei de Facebook: "Pe fiecare dintre noi ne "marchează" în viaţă o epocă, o ţară sau o persoană. Unul dintre oraşele mele preferate este Praga, unul dintre felurile mele preferate de mâncare este "svíčková" (găsiţi reţeta pe net !) şi una dintre persoanele care m-a impresionat mult pentru profesionalismul, umorul şi eleganţa concertelor sale este artistul ceh Karel Gott", a scris ea acum puțin timp.
Ce mesaj a scris Corina Chiriac la aflarea veștii triste
„Încă un artist a părăsit Scena Muzicală Internațională. Condoleanțe familiei și admiratorilor. Dumnezeu să-l ierte”, a scris ea pe Facebook, alături de o fotografie cu celebrul artist.
Corina Chiriac a fost căsătorită cinci ani cu Virgil Anastasiu
Corina a bifat totuşi un mariaj, cu Virgil Anastasiu, pe care l-a cunoscut peste Ocean. Cei doi au fost căsătoriţi în perioada 1992-1997. Virgil Anastasiu, singurul bărbat care i-a pus verigheta pe deget Corinei Chiriac, a murit acum câteva luni, pe 22 iulie. Avea 58 de ani, cu 11 mai puțin decât solista care i-a fost soție vreme de câțiva ani.”În America am stat câţiva ani, am lucrat ca agent imobiliar, câştigam cât să o duc bine, nu neapărat foarte bine. Acolo m-am şi măritat cu Virgil, care se născuse în Constanţa. Ne-am întors în România când am aflat că părinţii noştri s-au îmbolnăvit”, a declarat solista.
Citește și: