Ce a făcut Nicole Kidman să demonstreze că nu aplaudă ”ca o focă” sau ca ”Grinch”
Cu toții ne amintim gafa făcută de Nicole Kidman în timpul decernării premiilor Oscar. Modul ei hilar de a aplauda a acaparat rețelele de socializare și a degenerat până la glumele răutăciose care comparau actrița cu o focă sau cu personajul negativ din Grinch. Ei bine, vedeta nu s-a supărat pentru ipostaza în care a fost pusă, ba mai mult, s-a amuzat pe seama ei. Invitată la o emisiune celebră, actrița a ținut să demonstreze că știe să aplaude.
Nicole Kidman a fost nominalizată la premiile Oscar la categoria ”cea mai bună actriță în rol secundar”, însă, premiul i-a scăpat printre degete. Chiar dacă nu a câștigat trofeul, tot Nicole a fost în centrul atenției, deși nu ar fi voit. Modul ciudat de a aplauda a isterizat internauții, unii făcând comentarii răutăcioase la adresa ei. Chiar dacă ea a dezvăluit motivul pentru care a fost nevoită să aplaude în acel mod, de vină fiind bijuteriile prețioase pe care le purta la eveniment, gafa sa rămâne una dintre cele mai delicioase din timpul galei.
”Lion era nominalizat la Premiile Oscar, este un film extraordinar, un film frumos, iar tu ai fost în atenția tuturor...pentru felul în care aplaudai. Știai că apluzi atât de diferit?”, a întrebat-o DeGeners, prezentatoarea misiunii.
”Eu nu aplaud așa!”, a răspuns amuzată Nicole, văzând imaginile surprinde la Premiile Oscar. Mai mult decât atât, actrița a ținut să demonstreze că ea chiar plaudă normal. ”am lucrat mult la acest aspect”, a glumit ea.
[[{"fid":"2081221","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"","field_file_image_title_text[und][0][value]":"","field_subtitle[und][0][value]":""},"type":"media","attributes":{"class":"media-element file-imagine-articol"}}]]