Ce bine arată Sharone Stone la 60 de ani! De ziua ei, s-a răsfățat cu iubitul la plajă
Sharon Stone a împlinit 60 de ani pe 10 martie, dar nimeni nu i-ar da această vârstă. actrița are în continuare un corp de invidiat și nici cu dragostea n-o duce prea rău. De ziua ei, Sharone a fost surprinsă alături de iubitul tinerel, la plajă.
La 60 de ani, Sharon Stone este aproape la fel de sexy ca în tinerețe, iar silueta sa admirabilă încă face furori printre bărbați. poate și din acest motiv, se întreține cu un iubit mult mai tânăr decât ea, despre care nu se știu prea multe.
Cei doi au fost surprinși într-una dintre rarele ocazii, în public. Sharon Stone a stat numai de gâtul iubitului, fără să se mai ferească de privirile curioșilor și s-au relaxat pe o plajă din Miami, după cum relatează The Sun. S-au sărutat pasional, s-au îmbrățișat și s-au sorbit din priviri, ca un cuplu de adolescenți.
Sharon Stone a divorțat de două ori, iar la vârsta ei, e puțin probabil să-și mai dorească un mariaj cu acte în regulă. În plus, iubitul tinerel pare să aibă ochi numai pentru ea. Amândoi sunt foarte îndrăgostiți unul de celălalt și nu le pasă ce spun gurile rele.
Cum reușește celebra actriță să se mențină, deși are și trei copii? Ea a dezvăluit într-un interviu că secretul siluetei sale este sportul, pe care-l practică atât acasă, cât și la sală, indiferent de starea de spirit.
De-a lungul carierei sale cinematografice, Sharon Stone a juat alături de cei mai mari actori de la Hollywood, în zeci de filme, având și o nominalizare la Oscar. Unul dintre rolurile ei memorabile este cel al scriitoarei Catherine Tramell, din „Basic Instinct”, avându-l ca partner de platou pe Michael Douglas. Rolul vieții sale rămâne însă Ginger McKenna, din filmul „Casino”, regizat de Martin Scorsese, în care a jucat alături de Robert De Niro, fiind totodată, și rolul care i-a adus nominalizarea la Oscar, în 1996.