Ce nu aţi văzut la Oscar. Câştigătorii s-au dat în petic în culise

Ultima actualizare:
Guillermo Del Torro a luat două Oscaruri pentru “ Shape of Water”
Guillermo Del Torro a luat două Oscaruri pentru “ Shape of Water”

Stresaţi să nu se facă de râs pe scenă, actorii premiaţi la cea de-a 90-a ediţie a Oscarurilor s-au făcut de râs în culise.

Încă de la începutul galei, moderatorul Jimmy Kimmel le-a spus invitaţilor că „cel care va avea cel mai scurt discurs după decernarea premiului va fi premiat cu un Jet Ski de 18.000 $”. Nimeni nu s-a străduit însă să vorbească puţin. Aşa că cel care a plecat acasă cu bijuteria tehnologică a fost designerul de costume Merk Bridges, care a luat Oscarul pentru hainele din „Phantom Thread”. Discursul lui a durat exact 30 de secunde. 

Sam Rockwell (49 de ani) a glumit în culise că „a crescut cinci centimetri după ce a luat Oscarul la prima lui nominalizare din carieră”. Gary Oldman (59 de ani) a fost văzut muşcând din statuetă pentru a se convinge că e aur masiv (n.r. nu este; statueta e suflată, folosind o tehnologie NASA), iar Frances McDormand (60 de ani), care a luat Oscarul pentru cea mai bună actriţă, a fost cât pe ce să plece de la gală fără statuetă. Actriţa i-a lăsat statueta soţului ei Joe Coen, care a uitat-o la toaletă. Noroc că McDormand a apucat să îşi graveze numele şi bodyguarzii au reperat rapid persoana care a pierdut premiul. Allison Janney (58 de ani) a câştigat Oscarul pentru cel mai bun rol secundar şi a declarat autoironic pe scenă „că a făcut totul de una singură şi că merita din plin asta”.


    Guillermo Del Torro a luat două Oscaruri pentru “ Shape of Water”Foto: Guliver/ Getty Images
Guillermo Del Torro a luat două Oscaruri pentru “ Shape of Water”Foto: Guliver/ Getty Images

A venit îmbrăcată ca la gala din anul 1962

simeon stalpnicul png

Rita Moreno (86 de ani) a fost surpriza serii, şocându-şi colegele mai tinere. ­Legendara actriţă a venit îmbrăcată în exact aceeaşi rochie pe care a purtat-o în 1962, când a câştigat un premiu Oscar pentru rolul secundar interpretat în ­filmul “West Side Story”.Rita Moreno s-a născut în Porto Rico şi a debutat la doar 16 ani ca actriţă şi cântăreaţă. Are o fiică Fernanda Lucia şi din 2010 este văduvă, după ce soţul ei Leonard Gordon s-a stins din viaţă.

A purtat o rochie creată de o româncă

simeon stalpnicul png

Creaţiile designerului de origine română, Maria Lucia Hohan, nu au lipsit nici în acest an de la Oscar. O rochie de culoare fucsia creată de Hohan a fost purtată de actriţa din Chile, Daniela Vega (28 de ani). Vega e prima persoană transgender care prezintă o gală de Oscar şi care reuşeşte să scrie astfel o filă importantă de istorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image
actualitate.net
image
actualitate.net