Charles Aznavour dezvăluie secretele longevităţii sale

Ultima actualizare:

    Cântăreţul se ţine foarte bine, deşi a împlinit recent venerabila vârstă de 92 de ani
Cântăreţul se ţine foarte bine, deşi a împlinit recent venerabila vârstă de 92 de ani

Încă susţine concerte şi se bucură de o sănătate mulţumitoare! Celebrul Charles Aznavour a fost serbat recent de familie la restaurantul japonez MoshiMoshi din Geneva, Elveţia. El a împlinit 92 de ani.

Faimosul cântăreţ Charles Aznavour, născut la Paris, din părinţi armeni, a cântat la Bucureşti în urmă  cu numai două luni. Este încă în putere, are aceeaşi voce gravă şi melodioasă. Nu ai zice că a suflat nu demult în 92 de lumânări. Soţia lui, Ulla Thorsell (75 de ani), care îi este alături de 49 de ani, fiica Katia şi nepoţii, au fost prezenţi la aniversare. Marele artist nu şi-a pierdut nimic din veselia sa dintotdeauna şi din pofta de viaţă.

Intervievat cu ocazia aniversării, marele star a acceptat să dezvăluie secretele longevităţii sale excepţionale. Aznavour a explicat că forma lui bună se datorează unei griji deosebite pe care a avut-o mereu şi încă o are asupra modului de viaţă. El spune că Ullei îi datorează acest lucru. În fiecare zi face aqua-jogging, circa 350 de metri. Aqua-jogging înseamnă jogging în apă şi se face într-un bazin suficient de adânc pentru ca picioarele să nu atingă fundul, purtând o centură pentru a împiedica trupul ca să se scufunde. Oricine poate să facă această alergare în apă, chiar şi cei care nu ştiu să înoate. “Nu iau decât două mese pe zi. Rareori mănânc seara”, dezvăluie starul. Însă cel mai important secret al formei sale remarcabile este pasta de arahide. “Am înlocuit untul cu dulceaţă cu pasta de arahide. E foarte sănătoasă. Am citit că cine o consumă zilnic ajunge la 300 de ani. Mie îmi sunt suficienţi 299”, glumeşte artistul, care are o avere de peste 145 milioane €.

A compus peste 800 de cântece

Artistul, împreună cu soţia, Ulla (stânga), fiica Katia (dreapta) şi nepoţi
Artistul, împreună cu soţia, Ulla (stânga), fiica Katia (dreapta) şi nepoţi

Charles Aznavour, pe numele adevărat Shahnourh Varinag Aznavourian, e fiul unor emigranţi armeni. S-a născut la 22 mai 1924, tatăl lui era cântăreţ, mama actriţă. Locuieşte la Saint-Suplice şi este ambasador al Armeniei în Elveţia. Pe parcursul a 70 de ani de carieră, a compus peste 800 de cântece, dintre care numeroase hituri. A vândut peste 180 de milioane de discuri în lume. A fost căsătorit de 3 ori şi a avut 6 copii: Seda (69 de ani) şi Charles (64 de ani) din mariajul cu Micheline Rugel Fromentin, Patrick (mort în 1956 la 25 de ani), din mariajul cu Evelyn Plessis, şi Katia (47 de ani), Misha (45 de ani) şi Nicolas (39 de ani), născuţi de suedeza Ulla Thorsell.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana roman mioara roman jpg
oana roman webp
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net