Cheslie Kryst, fosta Miss SUA, s-a sinucis la 30 de ani. Ce mesaj a lăsat fanilor înainte de eveniment

Ultima actualizare:

Fosta Miss SUA, Cheslie Kryst, a murit, duminică dimineață, au declarat familia ei și poliția. Tânăra avea doar 30 de ani, iar aceasta s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire din New York. 

miss sua 2 PNG

Kryst, care a fost încoronată Miss SUA în 2019, a murit după ce a sărit dintr-o clădire din Manhattan, potrivit Departamentului de Poliție al orașului New York.

„În devastare și întristare mare, împărtășim moartea iubitei noastre Cheslie”, a transmis familia ei. "Lumina ei mare a fost una care i-a inspirat pe ceilalți din întreaga lume cu frumusețea și puterea ei. Îi păsa, iubea, râdea și strălucea.", conform postului CNN.

Kryst a fost un avocat care a căutat să ajute la reformarea sistemului de justiție Statelor Unite ale Americii. Aceasta a primit trei diplome de la două universități, pentru meritele pe care aceasta le-a avut în domeniul juridic.

Născută în Carolina de Nord, Kryst a practicat litigii civile pentru o firmă de avocatură și a lucrat pentru a ajuta prizonierii care ar fi putut fi condamnați pe nedrept să obțină pedepse reduse, toate acestea gratuit.

Pe lângă cariera sa în drept, aceasta a operat și un blog despre modă, White Collar Glam, care avea ca scop promovarea de îmbrăcăminte pentru femei. De asemenea, aceasta s-a oferit voluntar pentru asociația Dress for Success.

Ce mesaj de adio a lăsat Miss SUA cu câteva ore înainte de eveniment

Fosta câștigătoare a Miss SUA a postat o fotografie pe Instagram înainte de moartea ei. „Fie ca această zi să vă aducă odihnă și pace”, se arată în descrierea fotografiei de pe Instagram.

Evenimentul tragic a luat prin surprinde toți susținătorii vedetei, iar moartea ei a strâns compasiunea fanilor la ultima postare a acesteia.

De asemenea, Kryst a lucrat și ca corespondent pentru site-ul de știri de divertisment ExtraTV.

„Inimile noastre sunt frânte”, se arată într-un comunicat al companiei. "Cheslie nu a fost doar o parte vitală a spectacolului nostru. Ea a fost o parte iubită a familiei noastre Extra și a atins întregul personal. Cele mai profunde condoleanțe familiei și prietenilor ei."

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
CODIN MATICIUC FOTO FACEBOOK
banner cristina balan png
ramona olaru instagram jpg
image png
Tora Vasilescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net