Christopher Plummer, legendarul actor din ”Sunetul Muzicii”, a murit la 91 de ani. De ce a detestat mereu filmul care l-a făcut faimos

Ultima actualizare:

    Christopher Plummer foto: AFP
Christopher Plummer foto: AFP

Legendarul actor Christopher Plummer, a cărui carieră s-a întins pe șapte decenii și a jucat în ”Sunetul muzicii”, a murit la 91 de ani. Familia a confirmat vestea, spunând că s-a stins la casa sa din Connecticut, iar în ultimele clipe, cea care i-a fost soție 53 de ani, Elain Taylor, a fost lângă el.

”Chris a fost un om extraordinar, care și-a iubit meserie. A fost o comoară națională și a fost mereu mândru de originile lui  canadiene. Cu arta și umanitatea lui, ne-a atins inimile și va fi ținut minte de generațiile ce vor veni. Va fi mereu cu noi”, a declarat managerul lui, Lou Pitt, care i-a fost alături 46 de ani, potrivit guardian.com. 

Pe numele real Arthur Plummer, născut în Toronto, Canada, în 1929,  a fost strănepotul celui de-al treilea prim-ministru canadian din isorie, John Abbott.  A crescut în Quebec, unde a vorbit atât engleza, cât și franceza. A jucat teatru multă vreme, primul lui rol important fiind în 1956, în Henric a V-lea. A jucat apoi în piere pe Broadway, dar și în Marea Britanie, la Royal Shakespeare Company. 

Christoper Plummer a detestat rolul din ”Sunetul Muzicii”


    Christopher Plummer, în ”Sunetul Muzicii”
Christopher Plummer, în ”Sunetul Muzicii”

Primul lui film a fost Stage Struck, din 1958, dar cel mai faimos rămâne rolul lui din Sunetul Muzicii, din 1965, în care îl interpretează pe căpitanul anti-nazist Von Trapp.  Cu toate că rolul i-a adus faima mondială, Plummer nu a vrut inițial să îl accepte și a fost chiar furios că părțile în care cântă au fost înlocuite la montaj cu vocea altcuiva. După ”Sunetul Muzicii”, a continuat să joace atât în filme, cât și în piese de teatru și musicaluri. Cel mai recent, a apărut în ”All the Money in the World”, al lui Ridley Scott, în 2017. Atunci, el l-a înlocuit pe Kevin Spacey, care tocmai fusese acuzat de hărțuire sexuală. 

Este cel mai bătrân câștigător al unui Oscar pentru rol secundar

A primit un premiu Tony în 1973 pentru musicalul Cyrano, iar apoi altul în 1997, pentru Barrymore, o piesă despre actoul John Barrymore.  A câștigat primul său Oscar de abia în 2021, pentru filmul ”Beginners”, în care joacă rolul unui bărbat care face public faptul că e gay la bătrânețe. La 82 de ani, cât avea atunci, Plummer este cel mai bătrân actor care să câștige un Oscar pentru rol secundar.  A mai doborât un record de Oscar, când, în 2018, a fost nominalizat pentru rolul din ”All the Money in the World”, la 88 de ani. 

Plummer a fost însurat de trei ori, cu Tammy Grimesd, Patricia Lewis și Elaine Taylor. A avut o singură fată, actrița Amanda Plummer, cu Grimes. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net