Controversă: liber sau nu la sex pe durata Mondialului?
Selecţionerii echipelor naţionale au abordări diferite faţă de „problema" relaţiilor sexuale ale jucătorilor, pe perioada turneului final din Brazilia. Miguel Herrera (46 de ani), selecţionerul Mexicului, le-a cerut fotbaliştilor să se abţină pe durata competiţiei, Luiz Felipe Scolari le-a dat, în schimb, „undă verde", la acest capitol, elevilor săi. Însă cu unele restricţii.
De astăzi, 32 de naţionale iau startul în cea mai importantă competiţie din fotbaulul (poate şi sportul) mondial. Va fi o aventură memorabilă pentru 736 de jucători, dintre care majoritatea vor rămâne în „Ţara Cafelei" cel puţin două săptămâni, până la finalul fazei grupelor. Va fi însă şi o perioadă de cantonament. Una în care legăturile, fizice cel puţin, cu familiile sau prietenele, vor fi rupte pentru mulţi dintre ei. Cum în ziua de astăzi antrenorii iau în calcul o mulţime de aspecte în pregătirea unui meci (cu atât mai mult a unui turneu final), capitolul „relaţii sexuale" ocupă ceva spaţiu pe agenda selecţionerilor aflaţi în Brazilia.
Aripa „dură"
Din noiembrie 2013, Miguel Herrera a preluat banca Mexicului. A reuşit să califice selecţionata „El Tri" la Mondialul din Brazilia, dar şi-a avertizat elevii în legătură cu turneul final: fără sex şi băutură. „Dacă un jucător nu poate rezista fără relaţii sexuale o lună sau 20 de zile însemnă că nu e pregătit să fie profesionist. Iar toţi jucătorii pe care i-am ales în lot au un CV bun, au cucerit multe trofee şi ştiu ce putem realiza. Aşa că nu vor căuta sex, pentru că au venit aici să realizeze ceva mai important, să performeze la o competiţie importantă", a anunţat Herrera, pentru cotidianul mexican „Reforma". Pe aceeaşi poziţie se situează şi Safet Susici, selecţionerul Bosniei. Susici le-a interzis lui Dzeko&Co. sexul pe durata turneului, dar s-a arătat deschis la o concesie. „Pot să găsească altă variantă dacă nu rezistă, pot să se masturbeze dacă vor. Nu mă interesează ce fac alţi selecţioneri. Nu suntem aici în excursie, ci participăm la un Mondial", a spus Susici, potrivit britanicilor de la „Daily Star". Pariază şi poţi câştiga o tabletă şi multe alte premii
Facţiunea relaxată
De partea cealaltă a baricadei se găseşte Luiz Felipe Scolari, selecţionerul Braziliei. Şi un antrenor care ştie cum să câştigi trofeul suprem, obţinut chiar la primul mandat pe banca „Seleçaõ", în 2002. „Jucătorii pot face sex. Dar unul normal, adică echilibrat, pentru că există unii care fac şi acrobaţii. Iar cu asta nu sunt de acord", a avertizat Scolari. Antrenorul Braziliei a mai anunţat că va impune totuşi anumite limite şi că-i va supraveghea pe jucători, dar n-a prea explicat cum va face asta. Şi Jurgen Klinsmann, germanul de pe banca SUA, e adeptul unei abordări relaxate: „Totul depinde de cultura fiecărei naţii. Am jucat în multe ţări, iar în unele se făceau cantonamente spartane. Nu îţi vedeai soţia cu lunile... Fiecare ţară cred că abordează acest aspect în funcţie de cultura proprie. Eu o să-i las pe jucători să facă ce vor. Familiile vor veni în cantonament, vom face grătare, soţiile pot trece pe la hotel".
Dacă eşti pasionat de fotbal, acum ai şansa de a câştiga o tabletă şi alte zeci de premii! Intră pe secţiuea dedicată Campionatului Mondial de pe dolce-sport.ro şi participă la concurs. AICI aveţi link catre concursul cu întrebări din istoria Mondialelor de fotbal.