Cu mască sau fără mască, starurile tot ies din casă
Nu le mai pasă de pericol! Deşi coronavirusul e ucigaş, vedetele nu au mai rezistat să stea închise în casă. Jessica Chastain, Goldie Hawn, Laura Dern şi Rosie Huntington-Whiteley au ieşit de la izolare.
Actriţa Jessica Chastain, cunoscută pentru rolul din ”IT Chapter 2”, a ieşit recent la plimbare cu soţul, Gian Luca (38 de ani), şi fetiţa lor, Giuletta, în vârstă de doi ani, în Palos Verdes, California, SUA. Nici unul dintre ei nu şi-a pus mască. În plină criză a coronavirusului, şi-au pus viaţa în pericol pentru a serba-o pe ea, la împlinirea vârstei de 43 de ani. Au ieşit din casă, deşi autorităţile din California au cerut locuitorilor să stea în carantină. Actriţa este căsătorită cu Luca din 2017, iar fetiţa lor a venit pe lume cu ajutorul unei mame purtătoare. Jessica Chastain are o avere de 40 milioane de dolari.
Goldie Hawn nu a ținut cont de interdicții
Goldie Hawn (74 de ani) a ieşit şi ea la aer, miercuri, în Brentwood, California, în ciuda interdicţiilor de a ieşi din casă. Şi asta chiar în condiţiile în care are o vârstă la care este foarte vulnerabilă în faţa virusului ucigaş. Nu şi-a pus nici măcar o mască. Actriţa, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul ”Amnezie cu surprize”, din 1987, are o relaţie cu Kurt Russell din 1983 şi o avere de 60 milioane de dolari. Laura Dern (53 de ani) a încălcat şi ea ordinul de izolare impus de autorităţile din California. Actriţa cunoscută din filmul ” Mari minciuni nevinovate” şi-a pus mască şi mănuşi şi a ieşit la plimbare cu câinele. Vedeta, care are o avere de 20 de milioane de dolari, a fost căsătorită cu Ben Harper, din 2005 până în 2013 şi are doi copii. Fotomodelul Rosie Huntington-Whiteley (32 de ani) a ieşit de asemenea din casă, în ciuda marilor pericole pe care le reprezintă epidemia de coronavirus. Ea a fost surprinsă, recent, mergând la cumpărături, în Los Angeles, cu mască. Însă, după ce a intrat în magazin, şi-a dat jos masca. Diva, care are o avere de 30 milioane de dolari, este partenera de viaţă a actorului Jason Statham din 2010. Ei au împreună un băieţel, Jack, de 1 an şi 9 luni.