Cum l-au transformat divorțurile pe Phil Collins într-un superstar

Cum l-au transformat divorțurile pe Phil Collins într-un superstar

Ultima actualizare:

    Artistul are la activ trei căsnicii eșuateFoto: Getty
Artistul are la activ trei căsnicii eșuateFoto: Getty

Atunci când Phil Collins (64 de ani) s-a trezit singur, după un turneu mondial cu Genesis, și-a petrecut mai tot timpul făcând muzică la el acasă. Cântecele, inspirate din nefericirea vieții personale, erau doar „niște mâzgălituri”, și nu erau destinate publicului. Ce s-a întâmplat imediat după a fost o surpriză pentru toată lumea. Fiind încurajat de prieteni, Phil Collins a „stilizat” piesele și a lansat albumul „Face Value”, gândindu-se că va fi privit drept album discret făcut de un baterist care cântă, care nu va avea niciun impact. Cât de mult s-a înșelat!

Acum, albumul lansat în 1981 este descris drept un moment definitoriu în cariera lui Phil Collins, care l-a propulsat printre cele mai mari superstaruri de renume mondial. Albumul include unul din cele mai mar hit-uri ale lui ale artistului, "In The Air Tonight".  Puterea acestui album stă în intimitatea sa. Văzut în fața unui mariaj dezastruos cu prima sa soție Andreea Bertolli, Collins și-a expus sufletul și amărăciunea în piesele „I Missed Again”, „If Leaving Me Is Easy” și „The brooding In the Air Tonight”, potrivit Daily Mail

Cu mariajul dus pe apa sâmbetei, în timpul unui concert susținut la Top Of The Pops, a făcut un gest ajuns deja faimos: Phil Collins a pus o găleată de vopsea lângă pianul său, făcând aluzie la aventura pe care a avut-o soția lui cu decorator. După 12 ani, al cincilea album al lui Collins, „Both Sides”, a fost uitat odată cu creșterea masivă a popularității de care s-a bucurat genul muzical Britpop, dar poveștile spuse în el ( de data aceasta inspirate din cel de-al doilea mariaj eșuat, cu Jill Tavelman) merită ascultate.

„Both Sides” a fost un album subestimat, mai ales pentru că nu s-a bucurat de influența „Face Value”. Cel de-al cincilea album include baladele „Everyday” și „I’ve Forgotten Everything”. Reeditările albumelor „Both Sides” și „Face Value” le pune într-o nouă lumină. Cu încă șase reeditări ale altor albume în plan, plus zvonuri despre un nou album, Phll Collins rămâne unul dintre cei mai iubiți eroi ai muzicii pop, îndrăgit de toate generațiile. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
Cheloo The Four Cei4 jpeg
calin donca colaj facebook jpg
Raicu Andreea jpg
felix mihaela radulescu instagram jpg
image
image