David Beckham, mesaj surprinzător pentru soție: «Nemernico». Reacția genială a Victoriei
David Beckham (46 de ani) și-a surprins soția cu un bilețel neobișnuit pus în pachetul de prânz pe care i l-a pregătit. El i-a cerut Victoriei să vină mai veselă acasă.
Victoria Beckham (47 de ani) a dezvăluit că David i-a transmis un mesaj printr-un bilețel pus în casoleta cu masa de prânz pe care i-a pregătit-o. În mesaj, fostul fostbalist îi spune soției sale să vină acasă mai veselă și îi spune că e ”nemernică”.
”Poftă bună, nemernico. Vino acasă mai veselă. Multă iubire de la știi tu cine”, a scris Beckham.
Evident, totul este o glumă între cei doi, dovada fiind și faptul că Victoria a publicat bilețelul pe pagina sa de Instagram, cu mesajul „Chiar și când sunt nervoasă, are grijă de mine. Mulțumesc pentru prânz”.
Probabil David a vrut să îi pună un zâmbet pe buze soției, care a recunoscut, la final de 2021, că anul care tocmai a trecut nu a fost unul deloc bun pentru ea.
David și Victoria Beckham, vacanță de lux pe nou mega-iaht
David și Victoria Beckham, care sunt împreună de peste 22 de ani, au petrecut o vacanță fabuloasă la inceput de an, pe noul lor iaht, alături de familie. Ei s-au bucurat de soare în apropiere de apartamentul de 19 milioane de lire din Miami, Florida, pe care îl dețin soții Beckham, conform thesun.co.uk.
Printre cei care au fost alături de ei s-au numărat fiica cuplui, Harper, băieții Romeo și Cruz, iubita lui Romeo, dar și părinții Victoriei, Anthony și Jackie și Libby Adam, nepoata de 20 de ani a Victoriei.
Băiatul cel mare al celor doi, Brooklyn, și iubita lui nu au lipsit nici ei din această vacanță de familie din Miami.
Noul iaht al lui Beckham se numește Seven, după numărul de pe tricoul lui pe când juca fotbal la Manchester United și în naționala Angliei, dar și numele mijlociu al fiicei sale Harper.
Pe vas încap zece persoane și a fost cumpărat din Forli, de la firma Ferretti, la suma de 5 milioane de lire sterline.
Victoria și David Beckham, 22 de ani de căsnicie și patru copii
David și Victoria Beckham sunt căsătoriți din 1999. Nunta a avut loc la Castelul Luttrellstown , din Irlanda și a fost un adevărat eveniment mediatic. Brooklyn, care avea pe atunci patru luni, a dus verighetele. Deși cuplul a încercat să țină secrete imaginile de la ceremonie, fotografii cu cei doi stand pe tronuri de aur au ajuns în presă fără acordul lor.
David și Victoria au patru copii împreună. Brooklyn, născut în 1999, Romeo, în 2002, Cruz, în 2005 și Harper, în 2011. Elton John și Davin Furnish sunt nașii lui Brooklyn și a altui fiu, iar Elizabeth Hurley e nașa lor.