David Duchovny: «Nu mă identific cu niciun personaj pe care îl joc» - VIDEO

Ultima actualizare:

După ce am văzut primul episod al noului sezon, m-am convins de abilitatea ta de a ne şoca într-un mod comic...

David Duchovny: Cred că motivul pentru care sitcomul este reuşit este că şocurile produse nu sunt niciodată serioase sau adânci. Toată lumea ştie că este vorba despre o comedie. Ştim asta în ciuda faptului că actorii îşi joacă foarte realist rolurile. Există un anumit ton ce trebuie atins într-o astfel de comedie pentru a putea jongla cu comicul şi tragicul, iar eu consider că scenaristul nostru, Tom Kapinos, a reuşit să atingă acel ton. Este dificil şi uneori o putem da în bară, dar asta e partea amuzantă.

Care este programul filmărilor pentru „Californication", îţi permite să faci faţă şi celorlalte proiecte de care te ocupi?

Programul este foarte potrivit pentru mine, o persoană care are proiecte dintre cele mai diverse (scenarist, actor, regizor - n.r.). Pentru „Californication", ca actor lucrez numai 12 săptămâni, 13 în total, dacă număr şi zilele în care pregătesc filmările pentru primul episod. Deci spre deosebire de programul din televiziune, pe termen lung, îmi permite să mă ocup şi de alte proiecte.

Ce te-a inspirat să te apuci de regie?

Îmi place să regizez. N-am regizat nicio comedie până acum. Şi pot regiza un singur episod pe an. Pentru că am nevoie de pregătiri. Sper să regizez fiecare prim-episod al sezoanelor noi din „Californication".

Multă lume te ştie acum graţie acestui serial. E o problemă pentru tine să fii mai cunoscut ca actor de televiziune decât ca unul de film?

Nu. Pentru a fi cunoscut ca actor de film, trebuie să joci într-un film care face bani. Le-am făcut pe amândouă. Pentru mine, diferenţa este irelevantă. Stilul sau calitatea nu depind de locul unde se ţin filmările, este o chestiune de noroc, soartă, moment şi uneori de alegere.

Spui povestea lui Hank, unul dintre cei mai cool tipi din lume. Poţi să explici de ce acest Hank, atât de înţelept, este totuşi un perdant?

Da, e un perdant. Pierde mult, dar are şi ceva ce îl face să suporte pierderile, ceva ce-l face un învingător: curajul de a spune întotdeauna ceea ce gândeşte. De asta am şi fost atras de personaj. El este cel ce spune adevărul între toţi acei oameni care mint. Acest lucru îi dă un fel de putere şi decenţă. Este ceea ce dorim cu toţii, dar de cele mai multe ori n-o putem face din cauza consecinţelor.

Ce nu-l vezi pe Hank făcând sub nicio formă?

Nu-l văd pe Hank ca fiind nepoliticos. Îl văd ca pe băiatul care îl apără pe băieţelul mai mic de băieţii răi. Nu aşa apare de fiecare dată în serial, dar asta vreau eu de la el. El are nevoie de oponenţi puternici, nu de duşmani slabi. Au fost momente când am modificat scenariul pentru că există o diferenţă între a scrie o poveste şi a o pune pe ecran.

Îşi va găsi Hank liniştea, fericirea în acest sezon? Dar în cele ce vor urma?

Dacă în viaţa reală nu se poate, va încerca să creeze un univers paralel în care să şi-o găsească. Poate în vreo formă de artă, televiziune sau film Depinde dacă scenaristul crede că finalurile fericite sunt posibile. Cunoscându-l însă, cred că răspunsul ar putea fi „nu".

Care sunt asemănările dintre tine şi Hank?

Semănăm, dar el poartă mai mult machiaj. Mult mai mult machiaj!

Spui că relaţia dintre Hank şi Karen este inima serialului. Totuşi, din ce în ce mai mai interesantă este relaţia Hank-Becca, pe măsură ce Hank încearcă să fie un bun părinte. E ceva familiar pentru tine, eşti şi tu un astfel de tată?

Da, să spunem că relaţia Becca-Hank reprezintă plămânii serialului. Categoric unul dintre lucrurile care m-a atras la personajul lui Hank este sinceritatea acestuia faţă de fiica sa. Şi faptul că au o relaţie foarte deschisă din perspectiva a ceea ce ar trebui sau nu să-şi ascundă. Pentru părintele Hank nu există un mod corect de a creşte un copil. Cred că e doar un tip ce bâjbâie în întuneric, ca toţi părinţii, şi face tot ce poate, în modul în care i-o impune personajul. Ceea ce e fermecător şi impresionant e că lui Hank îi pasă de copilul lui mai mult decât orice, fără să ştie cum să îndrepte lucrurile. În viaţă e uneori identic.

Cum reuşeşti să intri în starea în care să-l joci pe Hank?

Încercând să mă simt amuzant. Indiferent cât de ridicol ar suna. Am un prieten foarte talentat, care a întrebat un actor de comedie mai în vârstă dacă a fost amuzant într-o situaţie anume. Actorul mai în vârstă i-a spus că dacă s-a simţit amuzant, înseamnă că a fost. La fel e şi pentru mine. Ştiu că sună ciudat şi vag, dar asta fac.

Despre „Californication" se spune că e „exagerat". Este descris corect?

Este exagerat, desigur, ca orice comedie. Nu este o dramă. Orice comedie trebuie să profite de fiecare vârf emoţional al unei situaţii sau al unui personaj, ca să le poată zugrăvi în grotesc. Dar cred că indiferent cât de exagerat sau de grotesc este serialul, felul în care îl jucăm este realist.

De cine te simţi mai aproape, de Hank cel afemeiat sau de agentul Mulder, cel puţin înfricoşător?

Nu mă simt apropiat de niciun personaj pe care îl joc.

Pe vremea când filmai „Dosarele X" sperai că nu vei fi nevoit să îţi iei adio de la agentul Mulder... Mai simţi asta? Există un plan realist de a-l aduce înapoi?

Da, mi-aş dori revenirea lui Mulder. Dar nu există niciun plan în acest moment. Aş fi întotdeauna gata să recreez lumea aceea, mi-ar plăcea să mai facem un film. Mai ştiu că filmul a scos bani, dar nu munţi de bani. Prin urmare, este o întrebare pentru studiourile Fox.

Ai făcut comedie, dramă, SF şi faci şi TV. Te simţi împlinit în carieră sau ai ambiţii mult mai mari?

Mă simt norocos că am putut face lucruri diferite, dar nu ştiu dacă voi fi vreodată pe deplin mulţumit de cariera mea. Nu e în natura mea să fiu mulţumit. Îmi doresc să scriu şi să regizez mai mult decât am făcut-o până acum. Mai ales pe partea de regie, aş vrea ca lucrurile să avanseze.

Premiat cu Globul de Aur

David Duchovny este Hank Moody, un scriitor aproape paralizat de spaima de eşec, după ce primul lui roman s-a bucurat de un imens succes. Cum Karen, fosta lui soţie e la New York, fiica sa Becca îi pune la îndoială autoritatea mai mult ca oricând, iar relaţia lor devine tot mai tensionată. Din fericire, Hank îşi găseşte de lucru la Universitatea locală. Dacă această carieră academică va însemna un nou început, veţi afla în cel de-al treilea sezon din „Californication" (serial câştigător al Globului de Aur), în fiecare luni, de la ora 23.00, la Universal Channel.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net