Dincolo de faimă! Totul despre Faye Dunaway, Bonnie cea cu vino-ncoa!

Ultima actualizare:

    Faye împlinește 75 de ani, anul acestafoto: Arhiva personală
Faye împlinește 75 de ani, anul acestafoto: Arhiva personală

Pe 14 ianuarie împlineşte trei sferturi de veac. O vârstă până la care viaţa a avut timp să-i dea câteva lecţii dure. Şi o vârstă la care speră într-o surprinzătoare revenire.

Este îngrozitor de greu să faci un ma­riaj să funcţioneze. Eu am încercat de două ori şi tot nu ştiu cum să fac asta. Să trebuiască să te gândeşti atât de mult din timpul tău la altcineva. E un compromis atât de mare“, spune cea care mi-a rămas în minte dansând pe o plajă cu un Marlon Brando suprapon­deral, dar absolut încântător. Aşa mi-ar fi plăcut s-o ştiu şi azi, dansând undeva, alături de sufletul ei pereche. Dar cuvintele de mai sus – care sună atât de egoist, nu-i aşa? – pomenesc tocmai cele două eşecuri care au purtat-o pe Faye Dunaway spre o altfel de bătrâneţe. A recurs între timp la o operaţie estetică nefericită. Iar dacă nu poartă machiaj şi se îmbracă absolut comun, aproape nimeni n-o recu­noaşte când se plimbă ajutându-se de baston pe Ro­bertson Boulevard, în L.A. „După o anumită vârstă, realizezi că bărbaţii nu mai sunt atât de importanţi pe cât credeai odată“, spune ea, zâmbind şugubăţ cu limba prinsă-ntre dinţi. Ah, zâmbetul ăsta îţi amin­teşte imediat că ea e! Unde-i este bascul acela atât de şic cu care s-a lansat ca un icon în Bonnie şi Cly­de, alături de Warren Beatty? I-ar sta şi azi la fel de bine. Dar adevărul e că azi Faye nu prea mai apare nicăieri, aşa că a abandonat preocupările pentru un look şic. N-o mai vezi în Mullholland Drive, acolo unde locuiesc vechii ei prieteni, Warren Beatty şi Jack Nicholson – cel care îi spunea „dinamita“, toc­mai pentru că, ei bine, n-a putut-o avea niciodată. N-o mai vezi nici în restaurantele hot unde vedetele merg pentru a fi văzute.

Azi Faye locuieşte aproape incognito într-una dintre zonele sărace ale Los Angeles-ului, într-un bungalow modest cu trei dormitoare, ascuns după un gard de fier. Vecinii pretind că n-au idee cine e doamna de alături. Şi parcă te trec fiorii când vezi anunţul scris de mână, care avertizează trecătorii să nu-i smulgă florile, semnat, simplu, „Faye“. Semnă­tura unei actriţe nominalizate de două ori la Oscar (în 1967, pentru Bonnie şi Clyde, şi în 1974, pentru Chinatown) şi câştigătoare a unui premiu al Acade­miei Americane de Film în 1976, pentru Network.

Citește pe www.okmagazine.ro totul despre viața fermecătoarei Faye Dunaway!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andreea Esca, foto Instagram jpg
banner elena merisoreanu png
banner marina almasan jpg
Soprana Iana Novac a ridicat sala în picioare la Paris
Iulia VÂntur și Marius Moga au fosrmat un cuplu aproape cinci ani jpeg
dua lipa rina lipa brazilia jpg
ramona olaru rares jpg
kim kardashian brazi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net